Presedintele USR, Dan Barna, solicita organizarea referendumului ”Fara Penali in functii publice” odata cu alegerile locale din septembrie si cere presedintelui Camerei Deputatilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, sa nu se joace cu vointa poporului. ”Daca v-ati gandit ca oamenii vor fi demobilizati in august, va asigur ca va inselati”, i-a transmis Barna lui Ciolacu.
”Initiativa cetateneasca de revizuire a Constitutiei «Fara penali in functii publice» va intra, dupa un an de blocaj, in dezbaterea Camerei Deputatilor in sesiunea extraordinara din prima jumatate a lunii iulie. Dupa ce se voteaza in Parlament, Guvernul trebuie sa organizeze referendumul in 30 de zile, ceea ce inseamna luna august”, a transmis, luni USR, printr-un comunicat de presa.
”Inteleg, domnule presedinte al PSD, ca incercati sa faceti in asa fel incat referendumul pentru «Fara Penali» sa fie programat candva prin luna august. Probabil v-a zis cineva ca astfel sunt sanse sa pice. Nu fiti Dragnea, domnule Ciolacu! Nu va jucati cu vointa poporului. S-au mai jucat si altii si cand au tras linie n-a iesit bine. Daca v-ati gandit ca oamenii vor fi demobilizati in august, va asigur ca va inselati. Oameni nu sunt mai toleranti la hotie daca e cald afara”, a declarat presedintele USR, Dan Barna, in Parlament.
Potrivit acestuia, solutia este organizarea referendumului Fara Penali odata cu alegerile locale.
”Suntem in pandemie si oamenii nu trebuie sa isi asume riscuri care pot fi lesne evitate. Cum? Simplu. Programand referendumul in aceeasi zi cu alegerile locale. Cheltuim mai putini bani, stim deja ca oamenii vor veni la vot. Scutim statul de eforturi suplimentare. Nu exista moment mai bun sa dam un semnal penalilor cu vise de marire decat alegerile”, a adaugat Dan Barna, citat de news.ro.
Presedintele USR i-a cerut si prim-ministrului Ludovic Orban sa fie de acord ca PNL sa voteze aceasta initiativa in Parlament si sa fie de acord cu organizarea referendumului odata cu alegerile.
”Domnule prim-ministru Orban, va cer si dumneavoastra, aici si acum, sa fiti de acord ca partidul dumneavoastra sa voteze aceasta initiativa in Parlament si sa fiti de acord cu organizarea referendumului odata cu alegerile. Ar fi o reparatie morala fata de oamenii care au semnat pentru ea. Noi n-am uitat cum unii dintre primarii dvs au facut tot ce le-a stat in putinta ca sa nu valideze acele semnaturi. Nu v-am cerut nimic atunci, dar o fac acum. Aratati-ne ca intr-adevar vreti sa mergem pe alt drum. Aratati-le romanilor ca PNL vrea intr-adevar o Romanie mai buna decat pana acum. Aratati-ne azi ca PNL nu e partidul sub guvernarea caruia se dau spagi de peste 700.000 de euro unui functionar public a carui datorie era sa protejeze populatia. Aratati-ne ca la UNIFARM a fost vorba despre un accident, despre o intamplare pe care nici dumneavoastra, nici partidul dumneavoastra nu si-o mai doresc”, a mai afirmat Dan Barna.
USR mai cere adoptarea in sesiunea extraordinara a unei initiativei legislative depuse de anul trecut care stabileste prin lege folosirea Sistemului informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal.
”SIMPV este garantia organizarii unui proces referendar si electoral corect. Cetatenii au nevoie sa stie ca votul lor la referendum nu este fraudat. In cazul organizarii referendumului «Fara penali in functii publice» pentru modificarea Constitutiei, separat de orice alte alegeri, nu vom putea utiliza SIMPV, sistemul anti-furt, in sectiile de votare, daca nu se modifica legea intre timp”, a mai trasmis USR.
Initiativa Fara Penali in Functii Publice, pentru care au semnat peste 1 milion de romani, este inregistrata la Camera Deputatilor inca din luna mai 2019, dupa ce a primit unda verde de la Curtea Constitutionala.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…
Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…