Fostul redactor-sef al evz.ro, Malin Bot, continua sa dezvaluie ce se intampla in realitate in redactia Evenimentului zilei. El spune cine conduce in realitate publicatia si cum parerile cititorile sunt pur si simplu eliminate de pe site pentru ca nu sunt in acord cu politica ziarului de a ataca justitia.
„Chiar daca Ion Cristoiu e fondatorul publicatiei, este siderant totusi sa citesti in EVZ ”opinii” impotriva Ambasadei SUA scrise intr-un ton care sa-ti aduca aminte de ”textele” din Romania Mare in care Vadim injura diplomatii americani sau de emisiunile de la Antena 3, din anul de gratie 2012 cand se pregatea ofensiva USL pentru stoparea dosarelor impotriva marilor corupti.
Atunci Voiculescu nu mai stia cum sa genereze ura in societate si impotriva tuturor ambasadelor care sustineau deschis operatiunile DNA. Nu va imaginati ca cineva m-a intrebat vreodata ce parere am, fiind totusi coordonatorul publicatiei online. Nici opinia cititorilor nu a contat. Mii de comentarii in care publicul EVZ isi exprima revolta dispareau de pe site sterse de persoane asupra carora nu mai aveam niciun control.
Stiu ca unii vor spune ca Ion Cristoiu e un jurnalist prea mare pentru ca Malin Bot sa-si permita sa-l contrazica, dar acesta este purul adevar si trebuie sa-l spun.
Unul dintre motivele pentru care am decis sa plec a fost ca ma saturasem sa-mi fie sila aproape in fiecare dimineata cand vedeam cum EVZ publica inca un text care parea dictat de Vadim Tudor de pe Lumea Cealalta sau de Dan Voiculescu din celula de la Rahova.
Vorbisem cu Simona Ionescu in ziua plecarii 40 de minute
Nu voiam sa vorbesc despre asta si nici sa spun ceea ce voi spune mai departe, daca nu eram ponegrit public ca o razbunare pentru ca scrisesem pe Facebook despre conditiile umilitoare in care am fost indepartat din emisiune si refuzasem sa sterg sutele de comentarii ale celor care vedeau de luni de zile adevarul si se exprimau dur la adresa celor responsabili.
Simona Ionescu, redactorul-sef ”de fatada” al EVZ m-a acuzat ca sunt lipsit de caracter pentru ca nu as fi discutat cu ea decizia mea. O minciuna.
Cu o zi inainte am discutat 40 de minute si i-am explicat motivele mele intr-o cearta la care au asistat unii colegi. Nu era prima de acest fel. M-au auzit toti explicandu-i direct ca eu sunt convins ca EVZ va juca in campania electorala de la finele acestui an de partea mafiotilor din politica si ca eu la asa ceva nu vreau sa particip, indiferent de functie si ce salariu pierd.
Mirel Curea e seful ”de facto”. Simona Ionescu nu-i iese din cuvant
Mirel Curea, prim-redactor-sef adjunct ”de facto”, este seful adevarat pentru ca Simona Ionescu nu-i iese din cuvant. M-a ponegrit si el pe Facebook fara sa realizeze ca ceea ce spun eu fusese observat de mii de cititori care acum se exprimau astfel tocmai pentru ca ajunsesera si ei la aceeasi concluzie.
Este adevarat nu a fost atat de agresiv ca intr-o sedinta de redactie in care mi-a spus ca imi da cu scaunul in cap si ma cheama in parcare la bataie, pentru ca insistam sa le explic consecintele grave ale deciziei de a-l alunga pe jurnalistul Ionel Stoica.
Curea l-a umilit absolut incorect pe Ionel Stoica
Ionel Stoica fusese jignit si umilit intr-o alta sedinta pentru ca a indraznit sa posteze pe Facebook un comentariu ironic la adresa unui editorial semnat Ion Cristoiu, din categoria celor despre care va spuneam mai sus. Pentru ca eu am indraznit sa dau ”like” comentariului lui Ionel Stoica, am fost bagat in sedinta in cel mai comunist stil posibil. Am spus atunci colegilor ca asa ceva e inadmisibil.
Am citit zilele acestea mii de mesaje de la oameni care ma urmareau in EVZ si pe B1 TV, cred ca am reusit sa raspund la cateva sute. Multe dintre ele imi cereau sa dau mai multe detalii legate de decizia mea.
Sunt jurnalisti onesti la EVZ. Niciunul nu merita sa treaca prin asa ceva
Valul total neasteptat de sustinere morala si de simpatie primit de la publicul meu m-a pus foarte mult pe ganduri si am cumpanit zile intregi daca e bine sau nu sa spun aceste lucruri si cum sa le spun astfel incat sa nu-i afectez pe acei colegi ramasi la EVZ despre care stiu ca se zbat din rasputeri sa faca fata situatiei si sa isi exercite meseria onest.
Familia si prietenii foarte apropiati, care stiu povestea completa, m-au sfatuit sa tac pentru binele meu. Angajatorilor nu le plac astfel de gesturi si consecintele pot sa fie serioase pe viitor.
Am decis ca nu merit sustinerea publicului daca tac
M-am gandit bine si am decis sa scriu pentru ca daca tac inseamna ca nu merit toata sustinerea si toata increderea pe care mi le-au transmis mii de romani simpli care isi doresc sa li se respecte dreptul constitutional la informatii de interes public, la opinii obiective, la tot ceea ce ii ajuta sa aiba o imagine cat mai corecta a realitatii. Daca asta va insemna sa nu-mi mai gasesc locul in vreo redactie pentru ca nici un angajator nu va considera normal gestul meu, atunci asta sa fie. Macar stiu ca nu au fost in zadar cei 22 de ani in care am practicat jurnalismul, mereu obsedat de dreptate si cum am putut eu mai onest. Macar e un final de cariera asa cum trebuie.
”Oamenii trebuie sa stie realitatea”
Dintre sutele de mesaje, unul primit pe privat de la un coleg m-a pus cel mai mult pe ganduri. Nu pot sa-i dau numele, i-as face foarte mult rau. Imi spunea asa: ”Maline, acum lumea te asculta mai mult ca oricand, este momentul in care daca spui niste lucruri chiar conteaza, poate se schimba ceva. Oamenii vor sa stie mai mult si trebuie sa le spui macar lucrurile importante. Sa se stie ce se intampla in realitate”.
Multi dintre cititori m-au intrebat de ce plec acum si nu cu alte ocazii, insirandu-mi momente rusinoase, cum a fost cel in care nevasta condamnatului Adrian Nastase era elogiata ca in Scanteia. Fusese doar unul dintre momentele in care m-am intrebat foarte serios: ”Ce dracu mai caut eu aici?”
Momentul cand omul lui Niro ii terfeleste pe Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu
Un alt moment, infinit mai revoltator pentru mine decat invitatia la bataie in parcarea redactiei, generat tot de Mirel Curea a fost cel in care citisem un text semnat de acesta la adresa filosofului Gabriel Liiceanu si a scriitorului Andrei Plesu.
Doi oameni pe care ii admir si respect enorm erau jigniti pe un ton desprins parca din predicile urii ale lui Mihai Gadea de la Sinteza zilei.
Intamplator in acea perioada de la editura Humanitas mi se trimisese ultima carte a lui Gabriel Liiceanu, cu un gand scurt al acestuia care pentru mine valora enorm.
Ii datoram lui Gabriel Liiceanu toata cariera mea pentru ca intr-un moment de cumpana, in regimul Nastase, cand scriam la una dintre cartile mele, totul a depins de increderea pe care acest om mi-a acordat-o fara sa ma cunoasca personal.
Fara sa fiu vreo ”pila” a cuiva, Gabriel Liiceanu m-a sustinut decisiv pur si simplu pentru ca si-a dat seama ca fac ceea ce este corect sa fac.
Acest om, caruia eu ii datoram cariera mea si pe care il vad ca pe un mentor, indirect prin cartile si interviurile sale, era terfelit in ultimul hal in publicatia la care eu eram ”redactor-sef online”, apoi ”coordonator” ca sa imi fie clar ca sunt fortat sa ma subordonez lui Curea.
O facea un individ adus sa transforme EVZ intr-un fel de Antena3 care isi face un titlu de glorie din faptul ca e apropiat al celebrului ”Niro”. Mi-a fost atunci prima data jena si rusine ca numele meu este asociat cu asa ceva. Acel moment a cantarit greu in decizia de a pleca.
Trebuia sa plec cand mi s-a cerut solidaritate ca la Antena 3
Trebuia sa plec si in 12 decembrie 2015 cand avusesem o discutie de necrezut cu Simona Ionescu, continuare a unei alte discutii purtate mai devreme si in prezenta lui Mirel Curea. Cei doi mi-au fluturat un document scris pe mai multe pagini despre care am inteles ca provenea de la avocatul lui Dan Andronic. DNA facuse retinerile in dosarul Truica-Paul de Romania si Justitia era chemata sa decida daca il aresteaza sau nu pe patronul ziarului.
In ziua retinerilor decisesem sa pun articol principal acest subiect pe evz.ro si sa stea acolo cat timp era cel mai important subiect al zilei. Opt ore am avut deschidere de site cu asta si am relatat toate informatiile in emisiunea EVZ TV, ca si cum era o stire ca oricare alta. Fara ”binom”, fara ”telepatie”.
Simona Ionescu avea preocuparea sa ma convinga sa citesc acel text de la avocat si sa ma faca sa pricep cumva ca este un moment in care trebuie sa luam cu totii exemplul de solidaritate de la Antena 3. Recunosc ca am reactionat pe un ton destul de agresiv si a fost o cearta pe care au auzit-o unii colegi. Le-am spus ca daca vor sa transforme evz.ro in Antena 3 e dreptul lor de sefi sa o faca, dar o vor face numai fara mine, asta dupa ce am incercat sa le explic ca publicul EVZ nu inghite asa ceva si il vom pierde.
”Daca avocatul avea ceva de spus trebuia sa o spuna pe scarile tribunalului, tuturor jurnalistilor prezenti. Omul nostru de pe Justitie consemna si prezentam. Dar nu venim noi, din redactie, sa facem asa ceva, mai ales eu nu scriu asa ceva. Nu ne transformam in Antena 3”, am spus atunci.
In acel moment, pentru ca erau lucruri care tineau punctual de mine, nu s-a intamplat ce ar fi vrut Mirel Curea si Simona Ionescu.
Culmea, ulterior Dan Andronic mi-a spus ca el nu ar fi cerut asa ceva. Nu stiu care adevarul.
Am observat insa foarte bine ca Dan Andronic iti spune ceea ce trebuie sa-ti spuna, in functie de contextul si momentul discutiei si ulterior constati fapte care vin sa-l contrazica si decizii care nu au nicio legatura cu discutiile anterioare.
Cred ca EVZ va face jocurile celor mai mari corupti din politica la aceste alegeri
O astfel de situatie a fost cea cu emisiunea EVZ TV. In discutii telefonice si in redactie Dan Andronic mi-a dat asigurari ca nu e nicio marginalizare, ca gresesc cand spun ca miscarea tine de ”strategiile” de campanie electorala si ca am convingerea gresita ca EVZ va face jocurile mafiotilor din politica la aceste alegeri. A tuturor penalilor cu dosare grele la DNA care s-au incolonat acum cuminti in spatele condamnatului Dragnea, a lui Ponta, Tariceanu, Ghita si mai departe orice cititor poate adauga nume importante pentru ca oamenii acestia deja s-au aliniat toti in acelasi discurs pentru care s-a inventat ”binomul” si pe care Voiculescu l-a inventat cu ”telepatia”. Toti calca pe urmele lui Felix, de fapt.
”Nu ti-au spus? Nu mai faci nicio emisiune”
Asadar, primisem asigurari verbale chiar de la Dan Andronic ca voi face emisiunea mai departe si voi participa ca invitat, dupa ce anuntul ca e prima saptamana fara mine starnise o furtuna pe Facebook. In fapt nici saptamana urmatoare nu eram programat, nici ca invitat in vreo zi, nici ca moderator. Acesta a fost un alt motiv pentru care am decis sa plec, am realizat ca nu se intampla ceea ce mi s-a spus.
Indepartarea din emisiune, despre care am aflat de la asistenta noastra nu de la directorul executiv care a anuntat si impus decizia, a fost picatura care a umplut un pahar plin cu frustrari generate de momente ca cele descrise mai sus si de multe alte momente similare pe care nu le mai descriu pentru ca sunt din acelasi registru.
Dincolo de aceste lucruri m-a jignit modul cum aflasem. O sunasem pe colega Maria sa stabilesc invitatii pentru urmatoarea editie si ea mi-a spus usor jenata:
”Nu ti-au spus? Este un mail de la Virgil, nu mai faci nicio emisiune. Face Ileana in locul tau”.
Ileana este o fata care prezentase un o gala de premiere Capital si nu lucra in redactia EVZ, fara nicio experienta in TV, din cate stiu eu.
Miroseam porcariile si nu le promovam nici pe site nici in emisiune
Dupa 22 de ani de presa, dintre care aproape 15 in televiziune, aflam o asemenea veste intr-un asemenea mod. Desigur, tanara mea colega de breasla nu are absolut nicio vina pentru decizia aceea. A primit o oportunitate si era firesc sa incerce, nimeni nu s-a nascut experimentat si toti am fost la inceput. Stiam bine de ce aveau nevoie sa fie cineva care nu percepe lucrurile de culise si care refuza constant sa promoveze in emisiune acele subiecte pritocite in ton voiculescian si plasate in ziar. Convingerea mea este ca asta era miza schimbarii. Eu miroseam porcariile, nu le promovam nici pe site nici in emisiune si era nevoie sa fie promovate”, a scris Malin Bot pe blogul sau.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat recent ca exista o intelegere intre actuala…
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…
Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…
Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…
Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…
Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…