„Numai anomalii, tampenii, prostii”. Mama si bunicul Luizei Melencu, reactii dure dupa anuntul DIICOT privind ramasitele din padure
Mama Luizei, Monica Melencu, a declarat sambata pentru Mediafax ca nu are incredere in raportul INML potrivit caruia nu a putut fi identificat profil ADN de pe oasele din padure si spune ca va cere o expertiza internationala pentru a fi sigura daca ramasitele apartin sau nu fiicei sale.
„Concret nu mi-au spus nimic, iar eu cred ca normal ar fi fost sa vina cineva sa ne anunte si pe noi oficial, nu au anuntat nici macar in al zecelea ceas sa stim despre ce este vorba, iar parerea mea este ca fetele sunt vii. Pana nu am ceva concret, tu spui ca am gasit un dinte, cenusa aceea, concret, daca fac o inmormantare o fac crestineste, asta-i copilul meu, sa stiu unde ma duc, dar tu imi spui ca ai gasit, ca sunt resturi umane intre 15 si 19 ani, auzim de 4 luni verdictul acesta”, a declarat mama Luizei Melencu.
Monica Melencu spune ca va cere o contraexpertiza internationala.
„Da, cum sa nu, nici nu se pune problema, pana acum nu s-a spus nimic de Luiza. De Luiza nu am auzit nimic ca e moarta sau vie, noi suntem supusi sa suportam si una si alta pentru ca atat ne-a mai ramas. Nici nu ma las, nu am incredere, pur si simplu, vorbim cu domnul Tonel Pop (avocatul familiei, n.r.), dar va dati seama noi nu am primit inca nimic concret, este normal. Noua nu ni s-a spus ca este moarta, au luat osemintele, rezultatul s-a dat, nu a spus ca e al Luizei. O sa faca alta. Pana in momentul acela eu o sa cred ca fiica mea este vie”, a mai spus mama Luizei.
Imediat dupa anuntul DIICOT, si bunicul Luizei a facut declaratii la Caracal, spunand ca INML a gresit. „Numai anomalii, tampenii, prostii. (…) Nu au curajul. Sunt lasi. Asta e adevarul, am spus de la inceput. Sa le fie rusine (procurorilor DIICOT, n.r.). Sunt platiti sa isi faca datoria. Am fost mintiti, tot timpul invartiti. Am convingerea ca ei au stiut din prima clipa ce se intampla la Caracal, ca Luiza a fost rapita si acolo e o sleahta de nemernici, ca nu poti sa ii numesti altcumva. (…) Am facut afirmatia ca vom merge la alte laboratoare, in alta tara, indiferent unde. Ei au inteles lucrurile ca ii vom face de ras. Sa isi faca datoria, nu sa ne minta”, a spus bunicul Luizei Melencu.
La randul sau, avocatul Tonel Pop a spus ca specialistii INML ar fi trebuit sa anunte cu mult timp inainte ca oasele gasite in padure sunt prea calcinate si nu poate fi identificat un profil ADN din ele. „Nu le trebuiau atatea zile pentru a spune chestia asta. Cred ca au inceput sa ia mult mai in serios aceste rezultate. Faptul ca s-a vorbit despre expertize internationale, faptul ca aceste lucruri, tara e pur si simplu revoltata, cred ca i-a facut sa fie mai atenti si sa nu isi mai dea cu presupusul. Cred ca este ceva putin ciudat in expertiza facuta, unde a fost indicata Alexandra si acum au fost mult mai atenti si mult mai precauti, asta cred eu. Sunt si alte probe care pot fi supuse ADN-ului si trebuie sa asteptam sa vedem daca din aceste probe, altele decat cele supuse in acest moment, pot sa extraga ADN-ul. Dar nu sa stam cu saptamanile, pentru ca dansii isi dau seama intr-o singura zi daca pot extrage sau nu, nu le trebuie atatea zile si dupa aceea sa faca raportul nu stie cate zile, il da la DIICOT, mai sta nu stiu cate zile”, a spus avocatul familiei Luizei, la Antena3.
Specialistii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele gasite in padure, in cazul Caracal, deoarece erau intr-o stare de calcinare excesiva, arata DIICOT. Procurorii au retrimis INML dispozitie de refacere a analizei si au cerut sa analizeze intreg materialul, inclusiv dintii si alte probe gasite cu ocazia cercetarii la fata locului.