Noua Zeelanda a fost clasata pe locul al doilea in lume in ceea ce priveste cele mai proaste locuri in care ai putea sa te muti, potrivit unui sondaj citat de The Guardian.
Organizatia InterNations, dedicata expatilor, a intervievat aproape 12.000 de respondenti de 177 de nationalitati diferite, care traiesc in 181 de tari. Respondentii au fost intrebati cum simt in noile lor tari, in ce priveste costul vietii, siguranta, perspectivele financiare, birocratia si usurinta de a se integra.
Intr-un clasament rezultat din 52 de tari – cele pentru care a existat un esantion suficient de mare – Noua Zeelanda s-a clasat pe locul 51. Pe ultimul loc este Kuweit.
Australia s-a clasat pe locul noua in topul general.
Clasamentul slab al Noii Zeelande poate fi o surpriza. In timpul pandemiei, unele dintre orasele sale au fost considerate cele mai bune din lume, iar „mutatul in Noua Zeelanda” a devenit un slogan comun printre americanii nemultumiti de perspectivele politice ale tarii lor.
Rezultatele slabe ale tarii au fost atribuite salariilor mai mici si costului ridicat al vietii. 49% dintre respondenti au declarat ca venitul nu este suficient pentru a duce o viata confortabila, comparativ cu 28% la nivel global. In ceea ce priveste costul general al vietii, 75% dintre respondenti au acordat o nota negativa tarii, fata de 35% la nivel mondial.
„Costul vietii este prea ridicat aici in comparatie cu salariile”, a declarat un respondent al sondajului, care a venit in Noua Zeelanda din Botswana. Un expat din India s-a aratat ingrijorat de „prapastia tot mai mare dintre bogati si saraci”.
Cel mai bun atu al Noii Zeelande a fost mediul exterior. Mediul si clima au fost singurele criterii la care Noua Zeelanda s-a clasat in prima jumatate a tarilor. Mediul sau natural a fost apreciat de 95% dintre cei care au sosit in Noua Zeelanda, fata de 83% la nivel mondial.
Mexicul s-a clasat pe primul loc in sondaj, cu scoruri deosebit de ridicate in ceea ce priveste finantele personale si usurinta instalarii. Locurile urmatoare au fost ocupate de Indonezia, Taiwan, Portugalia si Spania.
Generalul Catalin Ranco Pitu, fost procuror-sef al Sectiei Parchetelor Militare si unul dintre cei mai…
Mii de cetateni slovaci au iesit aseara pe strazile tarii pentru a protesta impotriva guvernului…
Ministrul finlandez de externe, Elina Valtonen, i-a indemnat pe liderii occidentali sa se abtina de…
Politistii din Suceava atrag atentia asupra unei noi metode de inselaciune, dupa ce un sofer…
Ucraina va aplica de luni "masuri de restrictie" in consumul de electricitate pe tot teritoriul…
Autoritatile din Sinaia au inceput procesul de inzapezire artificiala pe partia Laptici 1 din Valea…