Nvidia: Un nou cip de inteligenta artificiala este gata, are performante spectaculoase. Este de 30 de ori mai rapid decat predecesorii sai
Nvidia a dezvaluit cel mai recent cip de inteligenta artificiala (AI) despre care spune ca poate indeplini unele sarcini de 30 de ori mai repede decat predecesorul sau, relateaza BBC.
Firma detine o cota de piata de 80% si spera sa isi consolideze dominatia.
In plus fata de cipul B200 „Blackwell”, directorul sau executiv Jensen Huang a detaliat un nou set de instrumente software in cadrul conferintei anuale pentru dezvoltatori.
Nvidia este a treia cea mai valoroasa companie din SUA, dupa Microsoft si Apple.
Actiunile sale au crescut cu 240% in ultimul an, iar valoarea sa de piata a atins luna trecuta 2 miliarde de dolari.
Nvidia a declarat ca se asteapta ca principalii clienti, printre care Amazon, Google, Microsoft si OpenAI, sa foloseasca noul cip al firmei in serviciile de cloud-computing si pentru propriile oferte de inteligenta artificiala.
Alte anunturi includ o noua linie de cipuri pentru masini care pot rula chatboti in interiorul vehiculului. Compania a declarat ca producatorii chinezi de vehicule electrice BYD si Xpeng vor utiliza noile sale cipuri.
Infiintata in 1993, Nvidia a fost initial cunoscuta pentru fabricarea de cipuri de calculator care proceseaza grafica, in special pentru jocurile pe calculator.
Cu mult inainte de revolutia inteligentei artificiale, a inceput sa adauge cipurilor sale caracteristici despre care spune ca ajuta la invatarea automata, investitii care au ajutat-o sa castige cota de piata.