O americanca in varsta de 50 de ani a fost gasita legata de un copac si lasata sa moara intr-o jungla din India. Femeia a fost salvata in extremis

externe

femeie, India, legata de copac, americanca, sot

O americanca in varsta de 50 de ani a fost gasita legata de un copac si lasata sa moara intr-o padure din India, a anuntat politia locala, citata de cotidianul britanic The Independent.

Femeia, identificata drept Lalita Kayi Kumar, a fost salvata dupa ce un cioban i-a auzit strigatele sambata seara in satul Sonurli, situat la aproximativ 450 km de capitala financiara a Indiei, Mumbai, in sud-vestul statului Maharashtra.

Politia a inregistrat un caz de tentativa de omor impotriva fostului sot al doamnei Kumar pe baza unei declaratii scrise de aceasta la spital.

Autoritatile au stabilit identitatea si adresa de resedinta a acesteia pe baza fotocopiilor unui pasaport american si a unei carti nationale de identitate recuperate de la ea.„Pe baza biletului scris de femeie la spital, a fost inregistrat un caz impotriva fostului sau sot sub acuzatia de tentativa de omor, act care pune in pericol viata sau siguranta personala a altor persoane si retinere ilegala in temeiul Codului Penal indian”, a declarat Saurabh Agrawal, superintendent al politiei din districtul Sindhudurg.

Femeia a fost transferata la un spital din statul vecin Goa, a declarat dl Agrawal agentiei Press Trust of India. Ea este „slabita” si „nu este in masura sa dea o declaratie”, a spus el.

Oficialii nu stiu inca cat timp a fost lasata legata de copac. „Zona in care a fost gasita a fost afectata de ploi abundente”, a declarat dl Agrawal. „Am descoperit ca femeia, care s-a nascut in SUA, a locuit si in Goa o perioada de timp. Incercam sa aflam cu cine a luat legatura in ultimele luni”, a adaugat el.

Politia spune ca aceasta pare sa nu fi mancat de mai multe zile. Sotul, al carui nume nu a fost dezvaluit de oficiali, ar fi originar din statul Tamil Nadu.

Victima ar fi locuit in India in ultimii zece ani, a relatat Hindustan Times, citand oficiali de la sectia de politie locala. Autoritatile au trimis o echipa de anchetatori in Tamil Nadu si Goa pentru a-i gasi rudele.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: