O companie aeriana chineza a avertizat pasagerii sa nu arunce monede in motoarele avioanelor dupa ce un zbor a avut o intarziere de 4 ore

externe

O companie aeriana chineza a avertizat pasagerii sa nu arunce monede in motoarele avioanelor sale dupa un incident de saptamana trecuta, potrivit Business Insider.

China Southern Airlines a postat un videoclip de cinci minute pe Weibo in care explica modul in care actiuni precum „aruncarea cu monede in avion” pot intarzia zborurile si ameninta siguranta.

„Daca reprezinta o amenintare la adresa sigurantei aviatiei, se vor confrunta, de asemenea, cu sanctiuni”, se spune intr-o postare pe reteaua de socializare.

Miercuri, 6 martie, zborul intern al companiei aeriene din Hainan spre capitala Beijing a fost amanat cu patru ore, arata datele Flightradar24.

Potrivit Liberty Times, un videoclip postat online arata un insotitor de bord spunand ca un pasager a aruncat „trei-cinci monede” in motorul aeronavei Airbus A350.

„Personalul de intretinere a aeronavei a efectuat o inspectie de siguranta si a stabilit ca nu au existat probleme de siguranta inainte de decolare”, a declarat compania.

Nu este prima data cand un pasager arunca monede in motorul unui avion.

Potrivit CNN in 2017 un pasager mai in varsta al unui zbor Chinese Southern Airlines a aruncat monede in motorul avionului drept „o rugaciune pentru un zbor sigur”.

In 2019, compania aeriana chineza Lucky Air a dat in judecata un pasager pentru 21.000 de dolari pentru ca a aruncat doua monede in motorul unui avion, pentru noroc, conform Simplu Flying.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: