O cortina de fier pentru Putin: dupa Finlanda si Estonia, si Norvegia si-ar putea inchide granita cu Rusia
Emilie Enger Mehl, ministrul norvegian al justitiei, a declarat ca tara sa este pregatita sa decida inchiderea punctelor de control de la granita cu Federatia Rusa. Ea a facut aceasta declaratie in contextul in care a fost anuntata inchiderea a patru puncte de control la granita dintre Finlanda si Rusia.
Ministrul norvegian al Justitiei a subliniat pentru agentia norvegiana de stiri NTB, citata de cotidianul Ukrainskaia Pravda, ca in prezent nu exista o activitate sporita la Storskog, singurul punct de trecere a frontierei terestre cu Rusia.
„Monitorizam cu atentie situatia si ar putea fi oportun sa inchidem prompt frontiera, daca este necesar”, a adaugat ea. Mehl a adaugat ca la granita Norvegiei cu Rusia nu se inregistreaza o situatie similara celei observate in Finlanda.
Anterior, s-a raportat ca guvernul finlandez a decis sa inchida unele puncte de control de la granita cu Rusia in noaptea de sambata spre duminica, 18 noiembrie, din cauza fluxului tot mai mare de solicitanti de azil.
Politistii de frontiera finlandezi au raportat ca, in ultimele luni, un numar exceptional de mare de persoane fara documentele de intrare necesare au incercat sa intre in Finlanda prin punctele de control de la frontiera de sud-est a tarii. Ulterior, Estonia si-a confirmat disponibilitatea de a lua masuri similare.
Daca acest lucru se va intampla, Rusia va fi practic izolata de UE (cu exceptia frontierei din regiunea Kaliningrad).