O femeie afgana a nascut intr-un avion SUA care o evacua. Cum a ajutat-o comandantul aeronavei

externe

O femeie afgana a nascut intr-un avion american de evacuare cu destinatia Germania, in timp ce la Kabul, in afara aeroportului, au fost inregistrate sapte decese in busculadele create, relateaza BBC, citat de news.ro.

Duminica, US Air Mobility Command a anuntat pe Twitter ca femeia calatorea cu familia din Orientul Mijlociu la baza aeriana Rammstein din Germania cand a intrat in travaliu.

Dupa ce au inceput sa apara complicatii, comandatul aeronavei a decis sa scada altitudinea de zbor pentru a creste presiunea aerului in interior, ceea ce a ajutat la stabilizarea mamei.

Odata ce avionul a aterizat, medicii militari americani au urcat in avion si au ajutat la nasterea copilului. Mama si nou-nascutul sunt bine si au fost dusi la un spital din apropiere.

Ministerul britanic al Apararii a confirmat, duminica, sapte decese in randul civililor afgani aflati in multime in afara aeroportului din Kabul, oamenii incercand disperat sa plece din tara dupa ce talibanii au preluat controlul.

„Conditiile la fata locului raman extrem de provocatoare, dar facem tot posibilul sa gestionam situatia cat se poate de sigur”, a transmis un purtator de cuvant.

Aproximativ 4.500 de trupe americane au temporar controlul asupra Aeroportului „Hamid Karzai” din capitala afgana, sprijinite de 900 de soldati britanici care se afla acolo ca parte a eforturilor de a asigura zborurile de evacuare.

Haosul creat in afara si pe aeroport in ultimele zile a fost captat in imagini care au facut inconjurul lumii. Guvernele straine incearca sa isi evacueze personalul si colegii afgani eligibili.

Militantii talibani au instalat puncte de control in jurul perimetrului aeroportului si au blocat afganii fara documente de calatorie sa patrunda.

Ministrul britanic al Apararii, Ben Wallace, a declarat pentru Mail on Sunday ca „nicio natiune nu va putea sa scoata pe toata lumea de acolo”.

Intre timp, Josep Borell, seful pe politica externa al UE, a spus ca este „imposibil din punct de vedere matematic” ca 60.000 de oameni sa fie evacuati pana la finalul lunii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: