O fetita in varsta de 10 ani din Japonia a devenit cea mai tanara persoana calificata sa pregateasca peste-balon, o delicatesa care poate fi mortala

life

O fetita in varsta de 10 ani din Japonia a devenit cea mai tanara persoana autorizata sa pregateasca „fugu” – peste-balon – o delicatesa care poate ucide daca partile sale otravitoare nu sunt indepartate corespunzator, potrivit CBS.

Karin Tabira, eleva in clasa a cincea, a trecut un test in aceasta vara, ceea ce inseamna ca acum este certificata pentru a felia si eviscera pestele pentru consum.

Ea si-a folosit recent noile abilitati pentru a servi un platou de felii subtiri de fugu sashimi guvernatorului regiunii Kumamoto, unde locuieste. „M-am bucurat cand guvernatorul a spus „oishi”, – adica delicios in japoneza –, a spus ea reporterilor la un eveniment in care Takashi Kimura a mancat felul de mancare.

Tabira s-a numarat printre cele 60 de persoane – in mare parte bucatari profesionisti – care au trecut testul in regiunea Yamaguchi in aceasta vara, din 93 de persoane care au incercat.

Fugu, care este mai otravitor decat cianura, este adesea servit crud in restaurantele de lux din Japonia, unde bucatarii trebuie sa detina o licenta care sa demonstreze ca pot taia in siguranta organele care contin o otrava letala.

Ocazional, persoane care nu au aceasta licenta mananca fugu prins in mare si mor.

In regiunea Yamaguchi nu exista o limita de varsta pentru a sustine acest test, dar in prefectura Kumamoto poate pregati feluri de mancare fugu doar cand este insotita de un adult autorizat.

Interesul fetei a fost starnit de vestea ca un elev de clasa a sasea dintr-o alta regiune a trecut testul si astfel a inceput sa se antreneze inca din februarie.

In 2018, un oras din Japonia a emis avertismente de urgenta pentru a impiedica oamenii sa manance peste-balon, dupa ce mai multe portii potential mortale au fost vandute din greseala, a informat BBC.

La inceputul acestui an, un barbat din Brazilia ar fi murit dupa ce a mancat un peste care i-a fost oferit cadou.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: