„O mascarada, suntem caraghiosi”. Scandal, un deputat se retrage din comisia de ancheta si propune desfiintarea acesteia

politica

Deputatul PMP Robert Turcescu a anuntat ca se va retrage din comisia parlamentara de ancheta a alegerilor din 2009 dupa ce Gabriel Oprea si Anghel Iordanescu a refuzat sa apara la audieri.

„O spun cu toata seriozitatea, fara a-mi aroga merite ca am semnalat acest lucu inainte de dezbaterea propriu-zisa. Suntem intr-o situatie ridicola, caraghioasa si riscam sa compromitem ideea de comisie parlamentara de ancheta. Probabil ca si domnul Ontanu, pe modelul domnului Anghel Iordanescu, pe modelul domnului Oprea vor refuza sa vorbeasc a despre ce s-a intamplat in acea noapte.

Prin urmare, va propun cu toata seriozitatea suspendarea activitatii Comisiei de ancheta parlamentara pana la momentul in care lamuriti aceasta chestiune cu Parchetul General, pentru ca insasi existenta comisiei, de la bun inceput, s-a stabilit ca nu se va suprapune in anchetarea acestor chestiuni cu licrurile pe care le face Parchetul General, este pusa in momentul de fata sub semnul intrebarii. Eu unul ma voi retrage de lucrarile acestei comisii, pentru ca ceea ce se intampla aici este realmente o mascarada”, a declarat, miercuri, Robert Turcescu.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea i-a anuntat, printr-o scrisoare, pe parlamentarii din comisia de ancheta pentru alegerile prezidentiale din 2009 ca nu se va prezenta miercuri la audieri, asa cum era prevazut.

„Referitor la solicitarea dumneavoastra de a ma prezenta in fata comisiei parlamentare, va aduc la cunostinta ca in luna aprilie 2017 am fost audiat, in calitate de martor, la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la acelasi subiect intr-un dosar in care s-a dispus inceperea urmaririi penale in rem. Fata de imprejurarea ca sunt subiect procesual intr-o cauza penala, in sensul art. 34 Cod procedura penala si dat fiind caracterul nepublic al procedurii judiciare, impuse de art. 285, alin 2, din acelasi cod, pentru a preveni eventuala incalcare a caracterului nepublic al procedurii de urmarire penala in care am fost solicitat sa dau declaratie in calitate de martor, va supun atentiei necesitatea solicitarii de catre dumneavoastra a acordului prealabil al organului judiciar competent in vederea audierii mele”, se arata in scrisoarea trimisa parlamentarilor de Gabriel Oprea.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: