O nava de transport marfa aflata sub pavilion turcesc a lovit o mina in Marea Neagra, in largul coastelor romanesti

externe

nava turceasa, Marea Neagra, mina, Sulina

O nava de transport marfa sub pavilion turcesc a lovit, ieri, o mina in Marea Neagra, in largul coastelor Romaniei, suferind pagube minore, transmite Reuters. Conform informatiilor disponibile pana la aceasta ora, incidentul ar fi avut loc la 11 mile marine nord de intrarea in Canalul Sulina.

Nava a fost ancorata o scurta perioada pentru evaluarea pagubelor, si si-a reluat navigarea in jurul orei 15:10, fara a raporta victime in randul echipajului.

Reuters citeaza si o „sursa guvernamentala ucraineana”, care a confirmat incidentul, adaugand ca este „probabil o mina din Al Doilea Razboi Mondial sau una din minele de debarcare, lasate acolo anul trecut”.

Intr-o discutie separata, Yoruk Isik, seful companiei de consultanta Bosphorus Observer, a declarat pentru Reuters ca este vorba despre nava Kafkametler, care a suferit avarii minore la un tanc de balast.

In acest moment, Kafkametler este ancorata pe bratul Chilia al Dunarii, in dreptul portului ucrainean Vilkovo, potrivit MarineTraffic.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: