O noua baza americana pentru detectarea si interceptarea rachetelor balistice a devenit operationala in Polonia

externe

Aegis Ashore, baza NATO, Polonia, operationala, rachete balistice

O noua baza americana pentru aparare aeriana din nordul Poloniei, menita sa detecteze si sa intercepteze atacurile cu rachete balistice in cadrul unui scut mai amplu al NATO, este gata pentru operationalizare, a anuntat miercuri alianta militara nord-atlantica, pe site-ul sau oficial.

Secretarul general al NATO a declarat pe marginea summitului de la Washington ca operationalizarea bazei este un pas important pentru securitatea transatlantica in fata amenintarii crescande reprezentate de rachetele balistice.

„Ca Alianta defensiva nu putem ignora aceasta amenintare. Apararea antiracheta este un element esential pentru sarcina principala a NATO de aparare colectiva”, a adaugat el, observand ca rachetele balistice au fost utilizate pe larg in conflictele din Ucraina si Orientul Mijlociu.

Sistemul, intitulat Aegis Ashore, este localizat in orasul polonez Redzikowo din nordul tarii si este capabil sa intercepteze rachete balistice cu raza scurta si intermediara de actiune, potrivit NATO.

Scutul de aparare antiracheta al NATO este menit sa protejeze cetatenii europeni, teritoriul aliat si fortele statelor membre de atacuri cu rachete balistice.

Alte elemente cheie ale scutului includ un al doilea sit Aegis Ashore in Romania, distrugatoare ale marinei americane aflate in portul spaniol Rota si un sistem radar de avertizare timpurie situat in orasul turc Kurecik.

NATO sustine ca sistemul Aegis Ashore este unul pur defensiv. Circa 200 de militari sunt stationati la siturile de interceptoare din Polonia si Romania, baza de la Deveselu din Romania fiind operationala din 2016.

„Suntem incantati sa declaram capabilitatea operationala sporita a sistemului de aparare de rachete balistice al NATO. Finalizarea sitului Aegis Ashore de la Redzikowo, Polonia, completeaza bunurile existente in Romania, Spania si Turcia”, se mentioneaza in declaratia finala de la summit.

In acelasi timp, mentioneaza documentul, „apararea impotriva rachetelor balistice poate completa rolul armelor nucleare in descurajare, nu le poate substitui”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: