O noua candidatura surpriza pentru sefia DNA. Aceasta procuroare a lucrat indeaproape cu Kovesi

news

Fostul adjunct al Laurei Codruta Kovesi la Parchetul General, procurorul Gabriela Scutea, s-a inscris in cursa pentru sefia DNA, a confirmat pentru Mediafax ministrul Justitiei Tudorel Toader. Scutea este cel de-al treilea candidat pentru conducerea Directiei.

Procurorul Gabriela Scutea a fost, intre noiembrie 2006 – mai 2013, adjunct al Procurorului General, care era atunci Laura Codruta Kovesi, si era responsabila pentru activitatea Sectiei judiciare, activitatea de resurse umane si documentare, ordonator principal de credite (delegat), implementarea programelor cu finantare externa, precum si audit.

Ulterior, intre mai – august 2013, a fost numita consilier al Procurorului General de atunci, respectiv Tiberiu Nitu. In ianuarie 2016, in perioada scandalului privind OUG 13, Gabriela Scutea detinea functia de secretar de stat in Ministerul Justitiei.

Ea si-a inceput activitatea in 1995 ca procuror stagiar la Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov si apoi Parchetul de pe langa Judecatoria Rupea.

Ceilalti doi procurori care s-au inscris in cursa pentru sefia DNA sunt Paula Tanase de la Galati si procurorul militar Nicolae Lupulescu.

Vineri este ultima zi in care procurorii isi pot depune, la Ministerul Justitiei, candidatura pentru functia de sef al DNA, lista finala a celor care indeplinesc criteriile necesare precum si programarea interviurilor urmand a fi publicate in 29 august.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: