Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a fixat pe 8 septembrie termen pentru pledoarii intr-un dosar in care se discuta despre hotararile CCR in cazul completurilor de 5 judecatori de la Inalta Curte si a completurilor specializate de la Inalta Curte, decizii care a dus la anularea si rejudecarea mai multor sentinte definitive de condamnare in procese de mare coruptie, informeaza ziare.com.
„Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeana, articolul 19 alineatul (1) din acelasi tratat si articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate in sensul ca se opun interventiei unei curti constitutionale (organ care nu este, potrivit dreptului intern, instanta de judecata) cu privire la modalitatea in care instanta suprema a interpretat si aplicat legislatia infraconstitutionala in activitatea de constituire a completurilor de judecata?”, este una dintre intrebarile-cheie la care trebuie sa raspunda CJUE.
Sesizari in acest caz au fost trimise de Inalta Curte in mai multe dosare de mare coruptie, cum ar fi „Gala Bute”- Elena Udrea, „Turceni -Rovinari”- Victor Ponta, cel al fostului ministru al Finantelor, Darius Valcov sau al fostului ministru al Economiei, Contantin Nita.
In cazul fostului ministru al Dezvoltarii, Elena Udrea, una din intrebarile la care trebuie sa raspunda judecatorii europeni este: „Cine are prioritate in acest caz, principiul protejarii fondurilor europene sau o decizie CCR?”.
Potrivit portalului CJUE, instanta europeana a fixat pe 23 septembrie data la care avocatul general Michal Bobek isi va face publice concluziile in cazul primelor sase procese care privesc mai multe modificari aduse legilor justitiei din Romania de coalitia PSD-ALDE, printre care si cele privind infiintarea Sectiei Speciale. Avocatul general Michal Bobek trebuia sa-si anunte concluziile pe 31 martie, dar cazul a fost amanat din cauza pandemiei.
In acest caz, instanta europeana trebuie sa dea mai multe decizii importante pentru Justitia din Romania privind: natura juridica a Mecanismului de cooperare si de verificare (MCV) instituit de Comisia Europeana, infiintarea Sectiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie (SIIJ), cunoscuta ca Sectia Speciala (SS), dar si caracterul mai multor ordonante de urgenta promovate de fostul ministru al Justitiei, Tudorel Toader – cum ar fi cea prin care a fost mentinut in functie seful Inspectiei Judiciare, Lucian Netejoru.
Potrivit procedurii, dupa ce avocatul general isi anunta concluziile, CJUE va ramane in pronuntare, iar dupa aproximativ o luna ar putea da o decizie in acest caz.
Concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru CJUE. Potrivit unui studiu, concluziile acestuia sunt urmate de catre Curte in aproximativ 88% din cazuri.
Aproximativ 46% dintre alegatori au o parere pozitiva despre vicepresedintele Kamala Harris, potrivit rezultatelor initiale…
O noua investigatie publicata de Public Records, marti, arata ca premierul PSD Marcel Ciolacu "a…
Invocand lipsa de incredere reciproca, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anuntat ca il demite pe…
Astazi este Ziua Alegerilor in Statele Unite, iar americanii voteaza pentru a-si alege urmatorul presedinte.…
Intr-un avertisment neobisnuit, marina chineza le-a transmis tinerilor ofiteri si personalului ca s-ar putea expune…
Studenta care s-a dezbracat in lenjerie intima in centrul Teheranului in semn de protest ar…