O noua tragedie din cauza indolentei autoritatilor. Un copil de 10 ani a decedat dupa ce o placa de beton a cazut peste el

news

Un baiat de 10 a decedat, sambata, in timpul unei competitii sportive, dupa ce a cazut peste el o placa de beton de la un gard, informeaza Inspectoratul Judetean de Politie Galati.

Potrivit sursei citate, tragedia a fost semnalata printr-un apel la 112.

„In data de 24 aprilie a.c., in jurul orei 11.28, in urma unui apel 112, politia a fost sesizata cu privire la faptul ca un copil minor a fost accidentat grav dupa ce a cazut peste el o placa de beton din gardul ce imprejmuieste un teren de fotbal ce apartine de un stadion din municipiul Galati”, precizeaza IPJ.

Din primele verificari a rezultat ca baiatul de 10 ani, dintr-un sat din judetul Vaslui, in timp ce participa la o competitie sportiva, s-ar fi apropiat de gardul imprejmuitor, moment in care doua placi de beton s-ar fi desprins si ar fi cazut peste el, cauzandu-i mai multe rani la nivelul capului si a corpului.

Copilului i s-a acordat primul ajutor de catre personalul medical de la serviciul de ambulanta, dupa care a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Sf Ioan” din municipiul Galati, unde a decedat.

In cauza a fost intocmit un dosar penal cu privire la infractiunea de ucidere din culpa, urmand a fi stabilite ulterior cauzele accidentului, mentioneaza IPJ Galati.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: