O noua victorie a lui Tolontan, de data aceasta impotriva mafiei PSD din Primaria Capitalei. Firea s-a ascuns
Jurnalistul Catalin Tolontan anunta ca directorul Administratiei Spitalelor din Bucuresti, Eduard Armeanu, a fost concediat dupa numai doua zile de la numirea sa de catre Gabriela Firea. Membru PSD, Armeanu a fost declarat incompatibil de catre ANI. In plus, acesta ar fi avut legaturi dubioase cu managerul de la Malaxa, Florin Secureanu.
Primarul general Gabriela Firea l-a angajat pe colegul ei de filiala PSD Ilfov ca director administrativ la Administratia Spitalelor si, apoi, l-a promovat director general interimar desi el este incompatibil, scrie tolo.ro. Dupa arestare, Secureanu le-a transmis prietenilor ca ”am inregistrari clare cu Armeanu”.
Gazeta Sporturilor a cerut un punct de vedere Gabrielei Firea privind numirea lui Armeanu, in urma cu doua zile, insa nu primit nimic. Primaria nu a comentat nimic si a refuzat sa raspunda intrebarilor. Vineri, ziarul a aflat, pe surse, ca Eduard Armeanu a disparut din Primarie si ca ar fi fost anuntat ca i s-a desfacut contractul cu Administratia Spitalelor.
Coleg de partid cu Gabriela Firea, Eduard Armeanu a fost promovat de doua ori in patru luni fara concurs. El urma sa gestioneze un buget urias, de peste 200 de milioane de euro, bani alocati anual spitalelor din Capitala.
Foto: Firea, inconjurata de membri si candidati PSD Ilfov. In spatele ei este Eduard Armeanu, iar langa se se afla Corina Bogaciu, nepoata lui Pandele, proaspat aleasa deputat.
Tot Armeanu este cel care trebuia sa verifice, din partea Primariei, activitatea lui Secureanu de la Spitalul Malaxa. Cu putin timp inainte de a porni dezvaluirile despre infractiunile lui Secureanu, cei doi s-au intalnit. Secureanu le-a spus prietenilor ca ”mi s-a cerut ceva din partea Doamnei”. Luni, 28 noiembrie 2016, cind primul articol vedea lumina tiparului, managerul de la „Malaxa” isi anunta fiecare apropiat cu care lua legatura: ”Am o inregistrare clara a intalnirii cu Eduard Armeanu, care a spus ca a venit in numele primarului Firea. ‘Eu o reprezint pe Doamna’, asa mi-a zis Armeanu”.
UPDATE Hotnews.ro anunta ca noul director interimar al Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale din Bucuresti (ASSMB) este, incepand de azi, Razvan Ionut Nitu, potrivit informatiilor furnizate de Primaria Capitalei. Acesta are 33 de ani si este licentiat in stiinte economico-financiare si banci, fost inspector ANAF. Toate posturile de conducere ale ASSMB au fost scoase, vineri, la concurs, au mai spus reprezentantii municipalitatii.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook