O noua victorie pentru Nicu Stefanuta. Independentul roman a fost ales vicepresedinte al Parlamentului European

politica

Nicu Stefanuta

Europarlamentarul independent Nicu Stefanuta a fost ales astazi, marti, vicepresedinte al Parlamentului European, in cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg. Votat saptamana trecuta drept candidatul Grupului Verzilor pentru rolul de Vicepresedinte al Parlamentului, Stefanuta a fost ales astazi cu 347 voturi.

”Este o onoare pentru mine sa devin astazi Vicepresedinte al Parlamentului European, dar si o mare responsabilitate. Imi propun sa aduc Parlamentul mai aproape de oameni, in special de tineri. Criza sociala, inegalitatea, discriminarea, ii fac pe tineri sa fie ingrijorati de viitor. Noi, intregul birou al Parlamentului, avem datoria sa le aratam ca democratia europeana functioneaza, ca drepturile lor sunt respectate si ca vocea lor este ascultata”, declara Nicu Stefanuta, intr-un comunicat oficial, citat de news.ro.

Impreuna cu presedintele Parlamentului European, vicepresedintii si chestorii alcatuiesc Biroul, care ia decizii in materie de organizare interna a institutiei.

In timp ce presedintele supravegheaza munca Parlamentului, pe care il reprezinta in toate aspectele juridice, precum si in relatiile externe, acesta poate delega anumite atributii catre vicepresedinti. Vicepresedintii (14 la numar) il pot inlocui si in prezidarea sesiunilor plenare. Presedintele si vicepresedintii Parlamentului European au un mandat de doi ani si jumatate, precizeaza comunicatul.

„Increderea in Parlamentul European a fost zdruncinata, iar fiecare dintre noi avem responsabilitatea sa o restabilim. Imi propun sa continui, alaturi de ceilalti colegi, munca Biroului anterior privind transparenta, buna guvernanta si restabilirea increderii cetatenilor nostri.

Trebuie sa aratam oamenilor ca Parlamentul European nu este doar o institutie, ci un simbol care promoveaza valorile europene, care respecta drepturile fiecaruia dintre noi.

Voi face tot ce sta in mainile mele ca problemele sociale, problemele tinerilor, problemele minoritatilor sa fie auzite, dar si rezolvate”, adauga europarlamentarul independent Nicu Stefanuta.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: