Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, candidat pentru un nou mandat, precizeaza ca Biroul Electoral Municipal a luat decizia renumararii voturilor la sectia 352.
„Stim ca s-a luat decizia (de catre Biroul Electoral Municipal, n.r.). Nu a fost formulata inca hotararea si nici motivarea. Asteptam sa fie formulata si sa fie transmisa catre Biroul Electoral de Sector”, a spus Mihaiu, pentru Agerpres.
Anterior, in cadrul unei conferinte de presa, Radu Mihaiu a solicitat renumararea voturilor in peste 30 de sectii, afirmand ca exista „suspiciuni documentate de frauda” in cazul a peste 2.000 de voturi.
„Cer Biroului Electoral de Sector, Biroului Electoral Municipal, Biroului Electoral Central si decidentilor politici sa respecte votul cetatenilor Sectorului 2. Avem suspiciuni documentate de frauda pentru peste 2.000 de voturi. 2.000 de voturi care fac diferenta. Din punctul meu de vedere, aceste alegeri trebuie sa fie validate dupa ce toate aceste suspiciuni sunt verificate. Avem o sectie (numarul 352, n.r.) in care s-au inversat rezultatele. Avem 504 voturi disparute. Avem 1.345 de buletine disparute din sectii. Asta din datele oficiale de pe site-ul AEP. Cer PNL sa se disocieze de aceasta tentativa de fraudare a alegerilor. Cer sa voteze in Biroul Electoral de Sector si al Municipiului pentru renumararile cerute”, a spus Radu Mihaiu.
El a facut referire si la cazul sectiei de votare nr. 352, unde cele 333 de voturi pe care pe care le-a obtinut au fost inversate, in procesul verbal, cu cele ale unei contracandidate. Cei din sectia de vot au recunoscut greseala si au cerut corectarea ei, spune primarul.
„Oamenii din sectia de votare au spus: ‘am transcris gresit’, iar cei din Biroul Electoral de Sector refuza sa ia masurile normale de a renumara, pentru a vedea care este realitatea. In plus, in Biroul Electoral de Sector au aparut peste noapte doua voturi nule, care nu existau inainte si pe care nu le recunosc cei din sectia de votare. Asa ceva este inadmisibil si cer tuturor fortelor politice sa respecte votul oamenilor si sa voteze in birourile electorale pentru renumararea transparenta a voturilor”, a declarat primarul USR.
Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri ca la Sectoarele 1 si 2 sunt „doua persoane care, alaturi de mii de alte persoane, au pierdut alegerile si care stau la televizor si se plang”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand si Radu Mihaiu, care contesta numararea voturilor in sectiile de votare.
”Doua persoane care, alaturi de mii de alte persoane, au pierdut alegerile. Care stau la televizor, se plang. Am inteles ca presedintele AEP considera ca, dupa aceasta experienta, trebuie sa modifice ceva, trebuie sa vina cu acele propuneri de modificare. Nu am expertiza domnului Toni Grebla in domeniu, dar categoric ca voi fi atent la ceea ce va propune”, a spus Ciolacu.
El a precizat, despre procesul de la sectiile de votare, ca ”a durat mult mai mult din punctul lui de vedere”.
”Sectorul 1 a avut un spatiu total inadecvat, neavand elemente, doar mi s-a povestit, ce spatiu a fost pus la dispozitie, a fost pus intentionat, pentru a nu face fata unei asemenea provocari cum sunt alegerile de la sectorul 1. Este atributul primarului de sector”, a subliniat Ciolacu.
Jurnalistii de la G4Media au dezvaluit, miercuri seara, ca premierul PSD Marcel Ciolacu a calatorit…
Doua pisici din Bucuresti au fost aduse de proprietara lor la Spitalul Veterinar de Urgenta,…
Angajatii Fabricii de Arme Cugir au anuntat un miting de protest pentru ziua de joi,…
Pomul de Craciun din Piata Sfatului din Brasov va fi cel mai inalt din Romania.…
Autoritatile vamale au confiscat in 2023 un numar record de produse contrafacute pe piata UE,…
Eurodeputati din PSD si AUR au sarit sa o apere pe Roxana Minzatu in legatura…