„O URASC PE TAYLOR SWIFT!”. Trump se dezlantuie impotriva vedetei: „O sa plateasca”

externe

Taylor Swift

Cu majuscule si doar patru cuvinte, Donald Trump si-a exprimat clar furia fata de starul pop american: „I HATE TAYLOR SWIFT! – O urasc pe Taylor Swift!” a scris duminica candidatul republican la presedintie pe propria sa platforma online Truth Social. Atacul vine dupa ce cantareata si-a exprimat sprijinul pentru Kamala Harris la alegerile din SUA acum cateva zile, relateaza Der Spiegel.

Swift s-a exprimat in favoarea candidatului democrat imediat dupa dezbaterea TV dintre cei doi candidati de marti seara. Ea ii va vota pe Harris si pe partenerul ei la vicepresedintie, Tim Walz, la alegerile prezidentiale din 5 noiembrie, a anuntat cantareata intr-o postare pe Instagram. Swift are o influenta enorma in randul fanilor ei si are in jur de 284 de milioane de urmaritori pe platforma. Trump a reactionat furios si a spus ca vedeta, in varsta de 34 de ani, va „plati probabil un pret” pentru declaratia ei pe piata muzicala.

In urma cu cateva saptamani, Trump a postat imagini generate de inteligenta artificiala pe Truth Social care aveau scopul de a da impresia ca Swift si fanii ei il sustin pe el. Swift a invocat aceste imagini drept unul dintre motivele pentru care si-a facut publica pozitia politica.

Discursul de ura al lui Trump impotriva lui Taylor Swift a fost imediat criticat – chiar si din propriile sale randuri. Pe platforma X, republicana Liz Cheney a citat postarea lui Trump si a raspuns: „Spune cel mai mic om care a trait vreodata” – o referire la o melodie de pe cel mai recent album al lui Swift „The Tortured Poets Department”. Cheney isi facuse deja public recent sprijinul pentru Harris.

Duminica, pe contul sau Truth Social, Trump a mai scris despre New York Times ca ziarul era „o adevarata amenintare la adresa democratiei”. El a spus despre alegatorii oponentului sau: „Toti oamenii bogati, care creeaza locuri de munca, care o sustin pe tovarasa Kamala Harris sunt prosti”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: