Specialistii Serviciului Roman de Informatii au intervenit luni seara, pentru ridicarea unui obiect zburator suspect ce semana cu o parasuta, cazut in apropierea unei biserici din Drobeta Turnu Severin, politistii si jandarmii securizand zona pe parcursul procedurii, pentru eliminarea unui eventual pericol.
Politistii au fost sesizati, luni seara, in jurul orei 18.30 cu privire la faptul ca in fata bisericii din cartierul Kiseleff din Drobeta Turnu Severin, a aterizat un obiect zburator suspect ce semana cu o parasuta.
Intrucat locatarii au semnalat ca in cadere, obiectul a produs un zgomot foarte puternic, la fata locului au ajuns mai multe echipaje de politisti din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Mehedinti si jandarmi care au incercuit zona si au inchis circulatia pe strada din fata bisericii.
Locatarii au declarat ca zgomotul produs in cadere de obiectul respectiv s-a auzit de la sute de metri distanta, oamenii strangandu-se in numar mare la locul in care a cazut, curiosi sa afle despre ce este vorba.
”S-a auzit puternic. A iesit lumea afara, pe strada ca s-a speriat. A fost un zgomot ca si cand a cazut un acoperis mare din tabla. Nu stiu ce o fi! Ce se vede acolo, o parasuta.”, a declarat un locatar al unui bloc din zona unde a cazut obiectul.
La fata locului au fost chemati si specialistii SRI care au efectuat cercetari cu ajutorul unui detector in jurul obiectului alcatuit dintr-o plasa alba, care avea atasat o bucata din fier.
Primele suspiciuni ale politistilor au fost acelea ca obiectul respectiv era o sonda meteo cu parasuta care ar fi monitorizat calitatea aerului.
Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Mehedinti, Nicolae Lohon, in urma cercetarilor efectuate, s-a stabilit ca obiectul respectiv nu prezenta pericol pentru populatie.
”Apelul s-a primit in dispeceratul Inspectoratului Judetean de Politie Mehedinti la orele 18.30. Am fost sesizati despre obiectul respectiv ca a aterizat in apropierea lacasului de cult. La fata locului a ajuns patrula mixta formata din politisti si jandarmi care a procedat la securizarea zonei. Am sesizat Serviciul Roman de Informatii. In urma investigatiilor efectuate de catre echipa pirotehnica s-a stabilit ca nu prezinta pericol pentru populatie.”, a declarat Lohon, citat de Informatia de Severin.
Obiectul suspect a fost ridicat in siguranta, in jurul orei 20.30, de catre specialistii SRI si predat Serviciului de Arme, Explozivi si Substante Periculoase al Inspectoratului Judetean de Politie Mehedinti, pentru a stabili cu exactitate de ce natura este obiectul.
Surse judiciare au aratat ca obiectul pare a fi o parasuta a unui avion de mici dimensiuni.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat recent ca exista o intelegere intre actuala…
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…
Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…
Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…
Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…
Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…