politica

Oficial, Iohannis si-a retras candidatura la sefia NATO: „Romania va sustine candidatura premierului olandez”

Klaus Iohannis a renuntat oficial la candidatura sa la sefia NATO, decizia fiind anuntata joi in cadrul sedintei CSAT.

„Totodata, in sedinta CSAT, Presedintele Romaniei a informat ca i-a anuntat pe aliatii din cadrul NATO, la sfarsitul saptamanii trecute, asupra retragerii candidaturii sale pentru functia de Secretar General al Organizatiei.

Presedintele Klaus Iohannis a solicitat membrilor Consiliului sa se pronunte cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru functia de Secretar General al NATO, acestia declarandu-se in favoarea sustinerii de catre Romania a candidaturii premierului olandez”, se anunta intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.

Premierul olandez demisionar Mark Rutte va fi noul secretar general al NATO, succedandu-i lui Jens Stoltenberg, a anuntat marti postul olandez de stiri NOS, citand surse apropiate acestui subiect, informeaza Reuters.

Reuters mentioneaza ca nu a putut obtine imediat un comentariu din partea NATO.

Anuntul a venit la scurt timp dupa ce Budapesta a anuntat ca il sustine si ea pe Rutte.

Ungaria este pregatita sa sustina candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, a anuntat marti premierul ungar Viktor Orban intr-o postare pe reteaua de socializare X, transmit agentiile AFP, Reuters si EFE, citate de Agerpres.

Mark Rutte „a confirmat” ca, daca devine secretar general al NATO, Ungaria nu va fi obligata sa participe la activitatile Aliantei Nord-Atlantice in Ucraina, prin urmare, „avand in vedere acest angajament, Ungaria este pregatita sa-l sustina”, a precizat Orban, care a avut luni o discutie la Bruxelles cu premierul interimar olandez si a inclus in mesajul sau o fotografie impreuna cu acesta.

Viktor Orban a amintit totodata ca in discutia avuta saptamana trecuta la Budapesta cu actualul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, a convenit cu acesta ca fonduri ale Ungariei nu vor fi folosite pentru operatiunile si actiunile NATO in Ucraina, acord pe care, precizeaza premierul ungar, Mark Rutte a promis ca-l va respecta daca devine secretar general al Aliantei.

Premierul olandez a semnalat intr-o scrisoare trimisa marti guvernului ungar, facuta publica de Orban tot pe platforma X, ca in calitate de secretar general al NATO va trata „toate tarile cu acelasi nivel de intelegere si respect”, o referire la criticile sale anterioare fata de situatia statului de drept in Ungaria.

Orban a refuzat pana in prezent sa-l sustina pe Rutte, motivandu-si refuzul printr-o declaratie a acestuia din urma cu trei ani, cand premierul olandez a spus ca Ungaria trebuie sa fie „pusa in genunchi” si ca aceasta tara ”nu mai are ce sa caute in Uniunea Europeana”, dupa ce Ungaria a adoptat o lege de protectie a minorilor care interzice in scoli materialele despre homosexualitate.

In scrisoarea transmisa acum Budapestei, Mark Rutte mentioneaza ca a „luat act de faptul” ca acele remarci ale sale despre incalcarea statului de drept in Ungaria „au provocat o anumita nemultumire”.

Mai devreme marti, noul presedinte slovac Peter Pellegrini a anuntat ca Slovacia va sustine candidatura lui Rutte, dar i-a cerut acestuia in schimb sprijin pentru asigurarea apararii antiaeriene a Slovaciei, tara ce a ramas complet fara protectia spatiului sau aerian dupa ce guvernul care a precedat actualului executiv condus de Robert Fico a donat Ucrainei singurul sistem antiaerian S-300 de care dispunea.

Subliniind ca Slovacia si-ar fi dorit un secretar general al NATO mai apropiat „geografic” de Europa Centrala si de Est, precum presedintele roman Klaus Iohannis, care de asemenea candideaza, presedintele slovac a mai precizat ca i-a cerut lui Rutte sa aiba in vedere principiul geografic in ocuparea posturilor la nivelurile inferioare celui de secretar general al NATO.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Recent Posts

Minzatu, probleme la Bruxelles din cauza casei din Brasov. Liderul grupului PPE: „Exista inca intrebari legate de proprietatea ei care necesita clarificare”

Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marti seara,…

3 ore ago

Activisti de mediu din Italia il indeamna pe papa sa opreasca „sacrificarea” unui copac de 200 de ani pentru Craciun

Activstii de mediu din provincia Trentino din nordul Italiei au inceput o campanie pentru a…

7 ore ago

Echipaj Wizz Air afectat de vapori toxici in timpul zborului de la Cluj Napoca la Barcelona

Doi membri ai echipajului unui zbor Wizz Air care a decolat de la Cluj Napoca…

7 ore ago

Greva la Arhivele Nationale Bistrita-Nasaud. Angajatii solicita egalitate salariala si conditii de munca decente

Angajatii de la Arhivele Nationale din Bistrita-Nasaud au declansat o greva generala pe termen nelimitat,…

6 ore ago