Oficiali europeni negociza cu Kremlinul continuarea livrarilor de gaze printr-o conducta care leaga Ucraina de Rusia

externe

conducta, gaze rusesti, ucraina, aprovizionare, europa

Mai multi oficiali europeni poarta discutii pentru continuarea livrarilor de gaze printr-o importanta conducta care leaga Rusia de Ucraina, in incercarea de a evita ca razboiul din Ucraina sa afecteze si mai mult aprovizionarea cu energie a continentului, transmite Bloomberg.

Europa a incercat sa renunte la gazele rusesti dar mai multe state din Europa de Est continua sa primeasca gaze rusesti printr-o conducta care traverseaza Ucraina. Acordul care reglementeaza tranzitul gazelor rusesti prin Ucraina expira la finele acestui an. In contextul in care razboiul continua, majoritatea analistilor se asteapta ca livrarile de gaze rusesti sa fie oprite.

Insa mai multe surse din apropierea discutiilor spun ca un guvern european precum si o serie de responsabili de la mai multe companii discuta cu omologii lor din Ucraina despre continuarea livrarilor de gaze si anul urmator. Una din optiunile discutate este ca firmele europene sa cumpere si sa injecteze gaze din Azerbaidjan in conductele rusesti care ajung in Europa. Un astfel de acord ar permite Europei sa evite situatia jenanta de a cumpara gaze rusesti intr-un moment in care incearca sa reduca veniturile Rusiei.

Potrivit Bloomberg, ideea a luat avant dupa ce a devenit clar ca Ucraina ar fi de acord cu ea. Veniturile colectate de Ucraina din tranzitul gazelor naturale s-au ridicat la aproximativ un miliard de dolari in 2021, dovedindu-se o sursa cruciala de finantare pentru o economie devastata de razboi. Exista de asemenea ingrijorari ca gazoductele ar putea deveni tinte militare sau ar putea sa se deterioreze iar repararea lor ar fi una costisitoare.

„Sunt doua aspecte pe care trebuie sa le avem intotdeauna in vedere. Unul este ca Ucraina are o infrastructura incredibila pentru tranzitul si stocarea gazelor, care ar trebui sa fie folosita, si doi Ucraina este dispusa sa utilizeze aceasta infrastructura pentru ca ii aduce foarte multe avantaje”, a spus directorul general de la compania energetica de stat Naftogaz, Oleksii Cernisov. Acesta a exclus orice plan care ar presupune colaborarea cu grupul rus Gazprom dar a spus ca aducerea de gaz din Azerbaidjan „ar putea avea un viitor”.

Sursele citate de Bloomberg au precizat ca discutiile sunt intr-o faza incipienta si ca o decizie ar putea fi luata abia la finele anului, cand expirarea actualului acord de tranzit si debutul iernii vor crea noi presiuni. Mai sunt de stabilit multe detalii si nu este nicio certitudine ca se va ajunge la un acord. Un alt factor care trebuie avut in vedere este modul cum va evolua situatia pe front.

Firma Uniper SE, o companie de gaze nationalizata de Germania dupa ce criza energetica i-a afectat modelul de afaceri, a fost implicata in discutii, au dezvaluit sursele citate de Bloomberg.

Slovacia este una dintre tarile cheie care ar putea beneficia de un astfel de acord iar premierul Robert Fico a evocat aceasta posibilitate luna trecuta, cu prilejul unei vizite in Azerbaidjan. „Acum totul depinde de negocierile dintre companii precum Gazprom, companiile din Azerbaidjan si Ucraina, precum si altele pentru a pune la punct conditiile economice si de pret. Daca vor face asta, Slovacia ar putea importa gaze din Azerbaidjan, iar o parte va ramane in Slovacia si alte va trece in drum spre alte tari”, a declarat Robert Fico in luna mai.

Comisia Europeana crede ca blocul comunitar poate face fata incetarii tranzitului gazelor rusesti prin Ucraina fara probleme majore. Insa unele state membre sunt mai putin increzatoare si se tem de o repetare a crizei energetice iar asta le pune pe aceeasi lungime de unda cu interesele Ucrainei.

„Fac tot ce pot pentru a gasi o solutie astfel incat sistemul de transport al gazelor din Ucraina sa ramana operational pentru ca este un activ important si cineva ar trebui sa fie clientul sau. In caz contrar, genereaza pierderi”, spune Cernisov.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: