Olanda accepta doar Romania, nu si Bulgaria: „Sofia nu indeplineste conditiile necesare aderarii la Schengen”

externe

Mark Rutte, UE, contributii, suplimentare, buget, ajutor Ucraina, migranti

Guvernul olandez a decis ca va accepta aderarea Romaniei si Croatiei la spatiul Schengen, dar va bloca aderarea Bulgariei, intrucat considera ca aceasta tara nu intruneste conditiile necesare, transmite agentia EFE, citata de Agerpres.

La sedinta sa desfasurata vineri, guvernul olandez a analizat posibila extindere a spatiului Schengen inclusa pe agenda reuniunii Consiliului Justitie si Afaceri Interne (JAI) din 8 decembrie, analiza in urma careia a hotarat sa-si dea acordul numai pentru admiterea Romaniei si a Croatiei.

Ministrul olandez de externe Wopke Hoekstra a declarat presei ca ”inca este prea devreme” pentru a accepta aderarea Bulgariei la spatiul Schengen, iar Olanda va face o noua evaluare in vederea sustinerii acestui pas numai atunci cand se va dovedi ca Bulgaria este un stat constitutional capabil sa combata coruptia si criminalitatea organizata.

Potrivit premierului olandez Mark Rutte aceasta noua evaluare va fi efectuata ”probabil anul viitor” si a atras atentia ca, la momentul actual, exista in continuare preocupari asupra controlului granitelor, intrucat ”exista, teoretic, riscul initierii unui flux migrator printr-o tara” anume, astfel ca doreste ca mai intai sa fie exclusa posibilitatea trecerilor ilegale ale frontierei Schengen in Bulgaria.

La randul sau, secretarul de stat olandez Eric van der Burg a spus ca nu stie daca tara sa este singura membra a spatiului Schengen care va vota impotriva aderarii Bulgariei, dar nici nu vede o problema in asta.

”Daca toate celelalte persoane sunt de acord cu ceva nu inseamna ca si noi trebuie sa fim la fel. Nu asa functioneaza lucrurile”, a argumentat oficialul olandez, cu referire la faptul ca decizia primirii unei noi tari in spatiul Schengen necesita o decizie unanima a tarilor deja membre in acest spatiu european de libera circulatie.

”Exista persoane in Europa care fac presiuni asupra noastra, dar in acelasi timp noi putem rezista presiunii. Este simplu: daca respecti acordurile si criteriile, esti binevenit in Schengen”, a concluzionat Eric van der Burg.

Lovim „drept la tinta” si pe Telegram. Abonati-va si la canalul AK24 de Telegram

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: