Olguta a devenit si psiholog criminalist: „Ucigasul a venit de la el din comuna special sa ucida pe cineva. Un psihopat care, atentie, nu era craiovean”

news

Primarul din Craiova, Lia Olguta Vasilescu, a tinut sa isi dea si ea cu parerea, joi, despre atacul din Gradina Botanica.

„Este un psihopat, un criminal in serie (…) Ucigasul a premeditat aceasta crima. Nu se cunosteau. Am vazut tot felul de speculatii ca se cunosteau, am vazut ca victimele sunt vinovate, tot felul de scenarii si nebunii. Nu, nu se cunosteau. A venit special sa omoare pe cineva.

Va dati seama cat sange rece a avut daca a trecut, la cateva secunde, de politistii cu care a vorbit, si a dat de 20 de ori cu cutitul intr-o persoana?! Aici nu putem vorbi decat despre un psihopat. Un psihopat care, atentie, nu era craiovean. A venit de la el din comuna special sa ucida pe cineva.

Deci, daca nu era Gradina Botanica, probabil ca ar fi fost orice alt loc, pentru ca este greu sa identifici un psihopat dupa o discutie de cateva secunde, asa cum s-a intamplat cu echipajul care l-a intalnit in parc.

Eu ma intreb ce a facut psihologul scolar, pentru ca elevul a dat teste psihologice anual. Inteleg, mai mult, ca psihologul a avut ceva discutii cu personajul, ca si-a dat seama ca este ceva in neregula. Dar atunci de ce nu l-a trimis la un psihiatru, ca sa primeasca tratament adecvat?”, a declarat Lia Olguta Vasilescu.

Citeste si: Declaratiile elevului criminal in fata procurorului: „Imi pare rau de fata, de baiat mai putin”. De ce i-a injunghiat – Video

Florin Ciocoiu, avocatul elevului Alexandru Fojica, care a injunghiat mortal o minora de 14 ani in Gradina Botanica Craiova, a relatat miercuri ce a spus criminalul in fata judecatorilor.

Ciocoiu a relatat presei ca Fojica venise in Craiova din Calopar, comuna unde tatal sau este politist, si a-a plimbat prin centrul orasului, apoi a ajuns in Gradina Botanica.  Acolo i-a vazut pe Meliss si Emi plimbandu-se.

„A trecut pe langa ei, s-a uitat la fata insistent, fata s-a uitat la el, iar celalalt baiat care era cu fata i-a reprosat de ce o priveste asa, i-a dat doi pumni in falca si-n stomac. El a avut atunci un exces de furie, a deschis rucsacul, a scos manusile si cutitul. S-a dus dupa baiat, l-a doborat, l-a injunghiat, dupa aceea s-a dus dupa fata, pentru ca ii era frica sa nu spuna ce a vazut. Asta a fost motivatia lui”, a declarat avocatul Florin Ciocoiu.

Intrebat de procuror de ce avea o maceta in rucsac, elevul a spus ca ar fi „uitat-o” acolo de un an de zile. „Dupa ce a terminat cu fata si-a pus masca si a fugit”, a mai spus avocatul.

„L-am intrebat daca are vreo remuscare. A spus ca-i pare rau pentru fata. Eu am ramas putin blocat. Si doamna procuror, si eu… si l-am intrebat pentru baiat nu ai nicio remuscare? A spus da, imi pare rau si pentru el, dar mai putin pentru ca puteam sa gasesc alta solutie sa rezolv conflictul”, a declarat avocatul adolescentului.

„Am insistat daca o cunostea pe fata. De trei o insistat ca nu o cunoaste”, a mai spus avocatul.

Criminalul si-a recunoscut fapta si in fata acestora, pe numele sau fiind emis mandatul de arestare pentru urmatoarele 30 de zile pentru omor si tentativa de omor.

Citeste si: Filmul crimei din Gradina Botanica Craiova: „A premeditat, era echipat cu manusi chirurgicale si cu masca” – Video

Surse din cadrul anchetatorilor au relatat pentru aktual24.ro cum s-au derulat evenimentele care au dus la atacul salbatic din Gradina Botanica Craiova.

Inainte sa-i injunghie ce cei doi, Alexandru Fojica s-a intalnit cu doi politisti locali, care l-au atentionat sa nu mazgaleasca statuile din Gradina Botanica. Baiatul parea calm, zambitor si privea in jur, semn ca ar fi cautat pe cineva. Cu toate acestea, agentii nu au banuit nicio secunda ce urma sa se intample, asa ca l-au lasat sa plece. Cateva minute mai tarziu, un telefon la 112 anunta tragedia.

De altfel, o singura patrula de doi politisti locali, pe schimbul de 8 ore asigura paza in Gradina Botanica.

Ca sa nu fie recunoscut, agresorul s-ar fi echipat cu manusi chirurgicale si cu masca, semn ca premeditase totul. Alexandru l-a injunghiat intai pe Emi, cu un cutit de vanatoare de circa 20 de centimetri, pe care l-a scos din rucsac. Emi a incercat sa-si apere pana in ultimul moment iubita, care speriata, a fugit de criminal. Acesta a alergat-o prin Gradina botanica cativa zeci de metri, dar in final a prins-o.

Corpurile celor doi indragostiti au fost gasite in locuri diferite.

La audieri, Alexandru a negat ca ii cunostea pe cei doi si a spus ca, de fapt, ar fi recurs la acest gest dupa ce prietenul fetei i-ar fi reprosat ca se uita urat la ei.

Baiatul era elev la Liceul Militar din Craiova, trecea in clasa a 12-a si terminase anul scolar cu media putin peste 7. Acesta se afisa pe social media mereu mandru in uniforma sa. De altfel, atat mama, cat si tatal sau, de meserie politist in comuna Calopar, investisera mult in educatia baiatului, chiar daca acesta ar fi avut adesea un comportament agresiv.

Profesorii lui spun ca la scoala nu a avut abateri disciplinare. In urma cu 3 ani a trecut cu brio examinarea psihologica.

Citeste si: Reactia Liceului Militar unde invata criminalul din Gradina Botanica Craiova: „A avut rezultate bune la invatatura, a fost declarat apt in urma testarilor psihologice”

In ce o priveste pe fata de 14 ani, aceasta era eleva la liceul pedagogic din Craiova. Daduse evaluarea nationala, iar astazi urma sa-si afle rezultatele. Apropiati ai fetei au venit ieri seara in Gradina Botanica sa-i aprinda o lumanare.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: