Federatia Sindicatelor din Institutii de Cultura considera ca fiind un ”act de incalificabila intentie a primarului municipiului Craiova (doamna Olguta Vasilescu) de a desfiinta Corul Filarmonicii „Oltenia” din Craiova”, dupa o existenta continua de peste sapte decenii.
„Opriti-va, doamna Primar, de la aceasta decizie care va va defaima in fata istoriei urbei pe care vremelnic o conduceti. Sau doriti sa va inscrieti pe lista scurta a celor care nu fac altceva decat sa duca la pierderea valorilor culturii romanesti in ansamblul ei?
Trebuie sa intelegeti ca actul de cultura nu este generator de profit. Cu toate acestea se pare ca, pentru unii, este generator de profit… insa mai mult pentru buzunarele proprii”, sustine presedintele Federatiei Sindicatelor din Institutii de Cultura, Marius Ciulica.
Vineri seara, Corala Filarmonicii si Orchestra Simfonica ale Filarmonicii Oltenia, sub bagheta reputatului dirijor Nicolae Moldoveanu au interpretat magistral, vineri seara, „Oratoriul de Craciun” de Johann Sebastian Bach. Publicul a aplaudat frenetic in semn de sustinere.
La finalul momentului artistic, dirijorul roman, care locuieste in Elvetia, a tinut sa faca anumite precizari foarte dure legate de implicarea politicului in institutia de cultura si dorinta Consiliului Local Craiova de a desfiinta corul Filarmonicii. Acesta l-a catalogat pe consilierul care a propus desfiintarea corului drept „gradinar“, care nu are nici cea mai mica legatura cu muzica de la Filarmonica, scrie cotidianul local Gazeta de Sud.
Corala Academica s-a bucurat de sustinere si la spectacolul sustinut la Targul de Craciun Craiova. In centrul orasului, craiovenii au venit si si-au aratat sustinerea pentru Corala Academica. S-au mobilizat apoi online, semnand petitia de sustinere a corului. Pe campaniamea.declic.ro a fost initiata petitia Salvati Cultura. Salvati Corala Academica a Filarmonicii Oltenia-Craiova, care pana duminica dimineata a adunat peste 8.000 de semnaturi.
Sindicalistii anunta ca vor actiona ”prin toate modalitatile specifice”, pentru a informa institutiile statului, decidentii politici si societatea civila despre ”inconstienta si lipsa de consideratie (a celor care au initiat acest demers stupid) fata de categoriile de salariati care isi desfasoara activitatea in cadrul acestui colectiv al Filarmonicii „Oltenia””.
Un amendament formulat de un consilier local PSD la proiectul privind functionarea institutiei de cultura, una dintre cele mai prestigioase din Craiova, ar duce la disparitia corului.
Astazi, 18 decembrie, administratia locala din Craiova va supune la vot proiectele de hotarare privind aprobarea regulamentelor de organizare si functionare ale institutiilor, directiilor, societatilor si regiilor din subordine, pentru punerea in aplicare a Legii austeritatii fiscale, respectiv nr. 296/2023 privind unele masuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilitatii financiare a Romaniei pe termen lung.
La Filarmonica Oltenia, ca si la celelalte subordonate municipalitatii Craiovene, urmeaza sa fie desfiintate si reorganizate mai multe servicii ori birouri, angajatii urmand sa fie redistribuiti si preluati in alte compartimente, numarul de posturi, inclusiv cele vacante, ramanand, insa, neschimbat: 193.
Insa pe 14 decembrie 2023 consilierul local Ionut Pirvulescu, de la PSD, a formulat si transmis Consiliului Local (CL) Craiova un amendament la proiectul de hotarare. Conform documentului, alesul propune desfiintarea „Compartimentului Cor” din organigrama si statul de functii al Filarmonicii Oltenia Craiova. Totodata, acesta mai solicita si desfiintarea posturilor vacante de la nivelul intregii institutii.
Alesul PSD vrea desfiintarea Coralei Academice, afirmand ca „este de notorietate ca activitatea acestei structuri este una conexa si complementara, nu de sine statatoare, care sa aduca beneficii in spectacolele organizate, ceea ce nu justifica, din punct de vedere al eficientei, eficacitatii, economicitatii, oportunitatea mentinerii sale”.
Ionut Pirvulescu mai apreciaza ca efortul bugetar pentru Cor este „exagerat nejustificat, comparativ cu alte institutii similare din tara”, sustinand ca „pentru organizarea unor asemenea spectacole se poate realiza colaborarea cu corul din cadrul Operei Romane”, condusa de Antoniu Zamfir. Adica managerul caruia Lia Olguta Vasilescu i-a dat pe mana milioane de euro ca sa organizeze Festivalul ”Intencity”, dar si, in trecut, cand orasul a fost inscris in cursa pentru Capitala Culturala Europeana.
Primul satelit din lemn din lume, construit de cercetatori japonezi, a fost lansat in spatiu…
Luni, intr-un interviu preelectoral cu strategul lui Donald Trump, Steve Bannon, fostul jurnalist, actualmente propagandist…
Statele Georgia, Michigan, Carolina de Nord, Pennsylvania, Wisconsin si, posibil, Arizona sunt cele care vor…
Rusia utilizeaza din ce in ce mai mult gaze neidentificate in cea mai recenta tactica…
O alerta de incendiu a fost anuntata, luni seara, la Centrul de Ingrijire si Asistenta…
Pe 5 noiembrie 2024, americanii voteaza pentru a decide cine va prelua presedintia SUA,…