Omul de afaceri pus la zid de Olguta Vasilescu raspunde: „Afirmatii diabolice. Oare numai mie mi se pare ceva mai mult decat uluitor si imposibil???”

politica

Omul de afaceri din Sibiu care a fost acuzat de Lia Olguta Vasilescu ca si-ar fi marit artificial veniturile pentru a incasa o indemnizatie de 35.000 de euro pentru cresterea copilului ii ofera o replica argumentata ministrului Muncii.

„Afirmatiile potrivit carora am premeditat/”masluit”/actionat cu rea intentie/etc. pentru a-mi mari artificial veniturile in scopul de a beneficia de o indemnizatie necuvenita sunt total nejustificate, rau intentionate, chiar diabolice. Aceste dezinformari din presa au probabil scopul de a fi folosite in disputa pro si contra legii care a eliminat plafonul maxim a indemnizatiei de crestere a copilului”, spune Liciniu Lupu.

Replica omului de afaceri vine in urma unei postari pe facebook a Olgutei Vasilescu. Ministrul scria ca un tata ar trebui sa contribuie 200 de ani la sistemul de asigurari sociale de stat pentru a primi o asemenea indemnizatie timp de doi ani.

Barbatul explica spune insa ca statul si-ar recupera banii in aproape cinci ani din taxele pe care el le plateste lunar. Omul de afaceri Liciniu Lupu a primit indemnizatia de 35.000 de euro vreme de 4 luni. Ulterior, a fost recalculata la putin peste o mie de lei.

Iata punctul de vedere integral al omului de afaceri si explicatia pentru suma primita ca indemnizatie:

„Regret ca d-na ministru Olguta Vasilescu nu a inteles functionarea sistemului fiscal in baza caruia mi s-a calculat indemnizatia.

Impozitul PLATIT de mine pentru anul 2015 a fost de 21,5% din venitul net (2.670.523 lei) si anume: 574.162,445 lei.

Indemnizatia pe care ar trebui sa o primesc timp de 18 luni (pana la implinirea varstei de 2 ani a fiului meu) = 18 luni x 159.084 lei= 2.863.512 lei

Astfel, statul si-ar recupera banii platiti mie prin indemnizatia pe care ar trebui sa o primesc intr-o perioada de 4,98 ani, adica 5 ani, si nu 200 de ani, cum afirma eronat doamna ministru.

Profiturile mele nete din activitati independente declarate au fost urmatoarele :

Anul 2013: 49.456 lei.

Anul 2014: 919.724 lei.

Anul 2015: 2.670.523 lei.

In anul 2013 si 2014 veniturile au provenit din activitatea curenta, iar in anul 2015 veniturile au provenit din transferul unei afaceri catre un investitor strategic (SIF MOLDOVA): https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/sif-moldova-investeste-2-5-milioane-de-euro-intr-o-ferma-de-afine-14213473

https://www.bursa.ro/sif-moldova-a-investit-intr-o-ferma-de-afine-268378&s=companii_afaceri&articol=268378.html

Suma de 2,54 milioane EURO a fost incasata de mine PRIN BANCA in luna 05.2015 si a provenit din transferul de activitate al unui business agricol pe care l-am infiintat de la 0 incepand cu anul 2007. Negocierile pentru aceasta tranzactie au inceput in anul 2013.

Eliminarea plafonului maxim al indemnizatiilor de crestere a copilului a fost adoptata in luna 05.2016, adica dupa 1 an de la realizarea veniturilor si incasarea sumelor de catre mine.

Astfel afirmatiile potrivit carora am premeditat/”masluit”/actionat cu rea intentie/etc. pentru a-mi mari artificial veniturile in scopul de a beneficia de o indemnizatie necuvenita sunt total nejustificate, rau intentionate, chiar diabolice. Aceste dezinformari din presa au probabil scopul de a fi folosite in disputa pro si contra legii care a eliminat plafonul maxim a indemnizatiei de crestere a copilului.

Ministerul Muncii nu a gasit un alt mod de a eluda obligatia legala de achitare a indemnizatiei prevazute de legea in vigoare decat prin interventia si utilizarea abuziva a functionarilor ANAF.

Referitor la rezultatele Inspectiei Fiscale pot sa va spun deocamdata ca acestea sunt neadevarate. Daca facem un rezumat al raportului de inspectie fiscala, dupa „logica” inspectorilor, daca investesti intr-o afacere 800.000 euro si ulterior o vinzi cu 1.500.000 euro esti pe pierdere si nu trebuie sa platesti impozit pentru aceasta tranzactie.  ???

PS: Contestatia raportului de inspectie fiscala a fost depusa in data de 25.01.2017. Termenul in care ar fi trebuit sa primesc raspuns este de 45 de zile, adica pana cel tarziu 11.03.2017. Pana astazi 13.05.2017 nu am primit nimic. Probabil ca cei care trebuie sa solutioneze contestatia sunt in dificultate”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: