Operatiunea „Gayaneh“: cum au fondat rusii Securitatea in Romania dupa modelul sovietic. Marturia lui Pacepa

Serviciul secret al puterii comuniste si celebrele sale metode, ale caror reminiscente pot fi simtite si azi in Romania, au fost implementate de Moscova in baza Operatiunii „Gayeneh“, initiata de Iosif Stalin in 1943 si coordonata de adjunctul sau, temutul psihopat Lavrenti Beria, relateaza celebrul general fugar Ion Mihai Pacepa, in cartea „Mostenirea Kremlinului“.

De construirea Securitatii Statului din Romania si a celorlalte politii politice din tarile ce urmau sa fie ocupate in Europa de Est s-au ocupat generali de prim rang din Ministerstvo Gosudarstvennoi Bezopasnosti (Ministerul Securitatii Statului) si Inostrannoe Upravlenie (Directoratul Exterior) de la Moscova, care au si produs un document numit Istoria Ruminskoi Bezopastnosti (Istoria Securitatii Romane).

Ion Mihai Pacepa, adjunctul DIE (Directia de Informatii Externe), a fugit in RF Germania si, apoi, in SUA in iulie 1978, defectarea sa reprezentand o lovitura de moarte data regimului de teroare instituit de dictatorul Nicolae Ceausescu. Securitatea a trebuit complet restructurata dupa fuga lui Pacepa, retelele de spionaj au cazut, Ceausescu a devenit si mai paranoic decat inainte, iar planurile sale reale au ajuns la cunostinta tarilor occidentale.

In 1987, Pacepa a scos cartea „Orizonturi rosii“, despre culisele puterii politice de la Bucuresti, care i-a socat pe liderii occidentali. Citirea acesteia in serial, la postul de radio Europa Libera, a provocat furia nemasurata a lui Ceausescu, care a comandat asasinarea sefilor sectiei romane si atentate cu bomba la sediul radioului.

Ascultata pe furis de milioane de romani – postul de radio Europa Libera era interzis in Romania –, cartea „Orizonturi rosii“ a contribuit la furia populatiei care traia fara mancare, medicamente, apa calda, caldura, intr-o penurie dramatica si guvernata de cei trei F: foame, frig si frica.

„Reprezint elita Uniunii Sovietice, Ministerstvo Gosudarstvennoi Bezopasnosti. Cine stie ce inseamna Gayaneh?“

Insa Pacepa a mai produs ulterior si alte carti care au accentuat ura fostilor sai colegi ramasi la putere in Romania dupa caderea lui Ceausescu, in decembrie 1989, acum reciclati in oameni de afaceri si politicieni.

Cartea „Mostenirea Kremlinului“, in care este descris roul spionajului in sistemul comunist de guvernare, este scrisa in buna masura la persoana intai, deoarece Pacepa a fost in Securitate aproape chiar de la inceput.

Randurile generalului (mort de Covid in 14 februarie 2021) trebuie privite cu o doza de retinere, el ramanand pana la finalul vietii un inamic al fostilor sai tovarasi din Securitate. Dar dialogurile si personajele creioneaza atmosfera din birourile unde se punea la cale, la sfarsitul anilor 1940 si inceputul anilor 1950, resetarea Romaniei si transformarea acesteia intr-o copie a Rusiei comuniste.

Ion Mihai Pacepa povesteste ca a auzit prima oara de Operatiunea „Gayaneh“ in luna mai 1951:

„(…) Colonelul Demeter m-a trimis la un curs intensiv pentru cadre de conducere medie inau gurat de seful consilierilor sovietici, un general care lucrase in probleme romanesti cu mult inainte de a veni in Romania, in 1949. «Reprezint elita Uniunii Sovietice – a inceput el pompos – Ministerstvo Gosudarstvennoi Bezopasnosti». «Asta inseamna Ministerul Securitatii Statului sau MGB», s-a grabit sa ne explice translatorul sau. Ambii purtau costume civile, inchise cu nasturi pana la gat, care devenisera emblema lui Stalin, si ambii pufaiau neincetat din acele faimoase tigari rusesti, cu capatul de carton, gol pe dinauntru, pe care trebuia sa-l turtesti periodic ca sa nu inghiti firele de tutun.
«Cine stie ce inseamna Gayaneh?» a intrebat generalul, trecandu-si degetele rasfirate prin coama de par argintiu ce ii completa infatisarea revolutionara si ii dadea o discreta nuanta aristocratica.

Din atitudinea lui am inteles ca nu se astepta la un raspuns – pe vremea aceea 99 % din ofiterii de securitate erau «tovarasi proletari», care habar n-aveau de opera sau de muzica clasica. «Baletul lui Aram Haciaturian», m-am grabit sa-mi arat superioritatea.
«Stii si cine a fost Gayaneh?», m-a intrebat generalul, privindu-ma cu interes.

«O culegatoare de bumbac din Armenia, al carei barbat a devenit tradator si a dat foc colhozului, dupa care a incercat s-o omoare pe patriotica sa sotie, care se straduia sa opreasca incendiul. Gayaneh a fost insa salvata de un ofiter al Armatei Rosii, cu care pana la urma s-a maritat», am turuit dintr-o suflare, nestiind ca raspunsul meu servil va marca inceputul unei lungi asociatii cu omul din fata mea. De asemenea, pe vremea aceea nu stiam ca el era generalul Aleksandr Mihailovici Saharovski, ca va deveni curand seful serviciului de informatii externe al Uniunii Sovietice, PGU, si ca va detine acea functie un timp record, 15 ani.

«Ocen horoso», a aprobat generalul. «Foarte bine! Gayaneh despre care am sa va vorbesc nu a fost insa creata de Haciaturian. Tovarasul Iosif Vissarionovici Stalin e parintele ei!»“.

Marea problema la Moscova: cum sa creezi regimuri comuniste daca in niciuna din tarile Europei de Est nu exista comunism?

Operatiunea „Gayaneh“ s-a nascut la 2 februarie 1943, scrie Pacepa, cand comandantul Armatei a 6-a germane, Friedrich Paulus, li s-a predat sovieticilor impreuna cu alti 23 de generali in incercuirea de la Stalingrad. „Stalin a inteles ca aceasta victorie era inceputul sfarsitului pentru Germania si, a doua zi, a avut o indelungata convorbire cu confidentul sau cel mai apropiat, Lavrenti Beria, seful politiei politice si al serviciului de spionaj al Uniunii Sovietice. In acea discutie s-a hotarat viitorul Europei, ne-a precizat consilierul sovietic”, relateaza generalul roman, care in 1951 era doar un tanar locotenent de Securitate.

La intalnirea respectiva, Stalin i-a trasat lui Beria misiunea ca, pana in 1948, toate tarile europene care urmau sa fie ocupate de Armata Rosie sa aiba deja instalate la putere guverne comuniste. Marea problema era insa ca niciuna din aceste tari nu avea un partid comunist cat de cat consistent, de unde sa se poata recruta cadrele noii conduceri. Acest lucru „a facut ca Stalin sa puna greul intregii operatii pe umerii lui Beria si ai serviciului sau de spionaj, ce acumulase experienta in exportul de revolutie comunista in timpul razboaielor civile din Spania si China“.

Acest serviciu de informatii se numea Inostrannoe Upravlenie (INU) si insemna Directoratul Exterior – precursorul actualului SVR, serviciul de spionaj extern al Rusiei lui Putin. INU primise de la Stalin puteri aproape nelimitate, angajatii acestuia raspunzand doar in fata dictatorului si a lui Beria.

„Intreaga operatie a inceput prin crearea viitoarelor conduceri ale tarilor ce urmau a fi comunizate. Cea de a doua etapa a acestei gigantice operatii a vizat crearea unor politii politice de tip sovietic in tarile «eliberate» de Armata Rosie si pregatirea unor ofiteri si agenti ai INU care sa le conduca“

Pacepa spune ca prima faza a Operatiunii „Gayaneh“, initiata de Moscova, a fost exportarea revolutiei in tarile din Europa Centrala si de Est. Era nevoie sa se creeze niste garnituri de schimb pentru conducerile din acel moment ale tarilor respective.

Aceasta strategie a fost pastrata pana azi de Rusia, dupa cum i-a explicat reporterului aktual24.ro istoricul Alex Mihai Stoenescu, care a studiat indelung modul de a actiona al Moscovei in Romania: „Intotdeauna, cand pornesc o operatiune cum a fost cea din 1989, dar si altele dupa aceea, rusii au pregatita o echipa gata sa preia puterea“.

Operatiunea „Gayaneh“ a fost foarte minutioasa si, citind detaliile acesteia, devine destul de clar ca sansele ca Romania si celelalte tari est-europene sa scape nebolsevizate erau nule inca de la inceput. Pacepa relateaza: „Intreaga operatie a inceput prin crearea viitoarelor conduceri ale tarilor ce urmau a fi comunizate. La ordinul lui Stalin, INU a selectat un nucleu de cadre din randul comunistilor straini refugiati la Moscova, precum si din randul unor prizonieri de razboi ce se convertisera la comunism, i-a recrutat ca ofiteri acoperiti organizat sub acoperirea Cominternului sau ca agenti ai INU si i-a supus unui curs intensiv.

Cea de a doua etapa a acestei gigantice operatii a vizat crearea unor politii politice de tip sovietic in tarile «eliberate» de Armata Rosie si pregatirea unor ofiteri si agenti ai INU care sa le conduca. Sarcina primordiala a acestor politii politice era sa distruga partidele politice si aparatul de stat «burghez» din tarile dul cu propriile sale institutii si cadre. respective, spre a permite Kremlinului sa umple vidul cu propriile sale institutii si cadre“.

Tatal Securitatii din Romania: agentul rus Panteleimon Bodnarenko, documentat de Moscova drept „generalul Gheorghe Pintilie“

Introducerea unuia dintre marii criminali din istoria tarii noastre, generalul Panteleimon Bodnarenko, cunoscut romanilor sub numele sau de cod Gheorghe Pintilie, este una elocventa. Pacepa scrie: „«Gayaneh a fost mama Securitatii», a spus consilierul sovietic (generalul Saharovski – n. red.), facandu-ne cu ochiul. «Permiteti-mi sa vi-l prezint acum pe tatal ei.» Cu mana ridicata deasupra capului, tinea fotografia marita a unui om care purta un costum asemanator cu al lui, incheiat pana la gat. Tipul din poza avea fata smochinita ca a unei maimute, iar pe cap purta acelasi model de sapca ca Lenin. «Noi ii spunem, simplu, Pantiusa! Insa activitatea lui se regaseste in fiecare dintre aceste pagini», l-a prezentat consilierul sovietic, fluturand in cealalta mana un volum alcatuit din file batute la masina, al carui titlu era Istoria Ruminskoi Bezopastnosti (Istoria Securitatii Romane).

Pantiusa, omul-maimuta din fotografia lui Saharovski, cetatean sovietic cu o vaga origine romana, devenise sef al Securitatii si era cunoscut drept generalul Gheorghe Pintilie. Abia vorbea romaneste, iar bruma de limba romana pe care o stia era arhaica, needucata, vulgara. Numele real, Panteleimon Bodnarenko, nu il mai folosise de mai bine de douazeci de ani, de cand, ca ofiter ilegal al INU, a primit un nume fictiv si a fost infiltrat in activul Cominternului. La mijlocul anilor 1930, INU l-a documentat pe Pantiusa ca «cetatean roman» si l-a trimis in Romania cu sarcina de a ajuta Partidul Comunist din Romania, la acea data interzis, sa activeze in ilegalitate. Arestat si condamnat, Pantiusa a petrecut cativa ani in inchi sorile Doftana si Caransebes, unde s-a imprietenit cu Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Cand l-am vazut eu pe Pantiusa pentru prima data in carne si oase, la inceputul anilor 1950, i-am dat cel putin saizeci de ani, bineinteles din cauza fetei sale extrem de ridate. Ulterior am aflat ca era mult mai tanar si ca imbatranise prematur atat din cauza combinatiei dintre sticla de vodca pe care o tinea in sertarul biroului – si pe care o golea de cateva ori pe zi – si tigara ce-i atarna permanent in coltul gurii, cat si din cauza faptului ca nu pleca niciodata de la birou mai devreme de ora doua dimineata“.

Pacepa observa, cu o nota de ironie, ca de-a lungul anilor i-a fost generalului Gheorghe Pintilie, alias Pantiusa, mai intai subordonat, apoi sef, iar in final l-a avut sub urmarire, cu misiunea sa-l supravegheze permanent si sa-i bage microfoane in locuinta. Aceasta este o alta caracteristica pe care regimurile comuniste din toata lumea au imprumutat-o de la cel original, din Rusia, unde calaii devin, la un moment dat, ei insisi victime, intr-un malaxor al violentei si al paraoniei care domneste in sistem.

Preluarea controlului asupra Serviciului Special de Informatii si asupra Sigurantei Statului. In doua nopti din august 1948, 2.000 de ofiteri ai celor doua structuri de securitate ale Romaniei ante-comuniste erau arestati

Generalul roman spune ca, de-a lungul timpului, a stat de vorba cu cei doi generali rusi, consilierul Saharovski si seful Securitatii, Pantiusa, indeajuns de mult pentru a reconstitui partea din Operatiunea „Gayaneh“ care a vizat direct Romania.
Povestea este de-a dreptul spectaculoasa.

„(…) «Gayaneh» a fost pregatita in lunile februarie si martie ale anului 1943 de catre un colectiv de ofiteri de informatii externe, condus de generalul Pavel Mihailovici Fitin, seful INU din acea vreme. Potrivit lui Saharovski, care pretindea ca a facut parte din acel colectiv, rolul deosebit de important al Operatiei «Gayaneh» a facut ca Fitin sa devina primul sef al serviciului de informatii externe al Uniunii Sovietice, iar apoi portretul sau sa fie expus in sala memoriala a PGU (Pervoe Glavnoe Upravlenie).

In vara lui 1943, INU l-a insarcinat pe Pantiusa sa puna bazele viitoarei Securitati in Romania. El era atunci in inchisoarea Caransebes, unde l-a cunoscut pe Teohari Georgescu, un veteran comunist recent promovat ca membru al Comitetului Central al partidului. Pantiusa l-a recrutat ca agent al INU si l-a initiat in tainele rolului si activitatii politiei politice de tip sovietic. In noiembrie 1944, la numai doua luni dupa «eliberarea» Romaniei de catre Armata Rosie, Moscova l-a impus pe Teohari Georgescu ca ministru secretar de stat in Ministerul de Interne si ca sef al politiei secrete in noul guvern de coalitie al Romaniei.

Cel de al doilea cap de pod pe care Pantiusa si-a construit Securitatea a fost Emil Bodnaras. Bucovinean de origine rusa, Bodnaras fusese ofiter al armatei romane pana la inceputul anilor 1930, cand, atras de comunism, a cerut azil politic in Uniunea Sovietica.

Acolo a devenit ofiter acoperit al INU – sub numele Emelian Bodnarenko – si a fost trimis sa lucreze in Comintern. In 1932, INU l-a retrimis in Romania, sub numele de Emil Bodnaras, cu sarcina de a stabili legatura intre Moscova si membrii conducerii Partidului Comunist Roman, care se aflau in inchisoare. De la Pantiusa am aflat ca, in aprilie 1944, Moscova i-a cerut lui Bodnaras sa preia conducerea serviciului de spionaj al Romaniei, care pe atunci se chema SSI (Serviciul Special de Informatii) si era camuflat in Ministerul Apararii Nationale. La scurta vreme dupa ce Armata Rosie a «eliberat» Romania, mai multi ofiteri INU, imbracati in uniforma politiei secrete sovietice, l-au instalat pe Bodnaras la carma SSI.

Peste cateva luni, Bodnaras a infiltrat in SSI cateva zeci de fosti prizonieri de razboi romani care fusesera recrutati de INU in lagarele din Uniunea Sovietica
iar apoi mutati intr-o scoala a INU, unde au fost instruiti intensiv in tehnica muncii de informatii externe. Todiriu Ismail, care mai tarziu a devenit general in DIE si unul dintre subordonatii mei directi, a fost seful acestui grup. In septembrie 1945, Bodnaras a mai infiltrat in SSI cateva zeci de membri ai PCR care fusesera pregatiti in graba urmand un curs intensiv organizat de rezidenta INU din Romania. Munteanu Constantin, care a devenit mai tarziu general in DIE si expert in probleme palestiniene, precum si Zeides Emanuel, care a ajuns colonel, au fost, primul, comandantul, iar al doilea, comisarul politic al acestui grup.

Prima sarcina pe care Bodnaras le-a dat-o comunistilor infiltrati in SSI a fost sustragerea din arhivele operative a dosarelor privind ofiterii ilegali si agentii INU, trimisi cu misiuni informative in Romania sau recrutati din randul cetatenilor romani. Cea de a doua sarcina a fost indepartarea tuturor ofiterilor «burghezi» planului intocmit la Moscova. din SSI. Ambele sarcini au fost indeplinite conform

In noaptea de 19 august 1948, comunistii infiltrati in SSI au arestat aproximativ 1.000 de ofiteri SSI in cadrul unei operatii-mamut conduse de Pantiusa si Bodnaras. Zece zile mai tarziu, «noul» SSI al lui Bodnaras, incadrat acum aproape exclusiv cu ofiteri comunisti, a arestat peste 1.000 de ofiteri «burghezi» din Siguranta Statului – serviciul de securitate al Romaniei. A doua zi, SSI si Siguranta au fost desfiintate prin decret-lege si, la scurt timp dupa aceea, in semn e recunoastere pentru meritele sale in «distrugerea paratului de stat burghez», Bodnaras a fost numit membru al Biroului Politic si ministru al apararii nationale“.

„Consilierii sovietici conduceau activitatea Securitatii si domneau peste directiile ei operative ca niste tari neincoronati“

In data de 30 august 1948 se infiinta deja celebra Directie Generala a Securitatii Poporului – adica Securitatea. Incadrata de-acum cu oameni loiali rusilor, instruiti si condusi direct de acestia – atat consilierii, cat si sefii institutiei erau oamenii Moscovei –, aceasta a devenit repede cea mai nociva institutie din istoria poporului roman. Securitatea a strans sub umbrela sa atat politia politica interna, cat si serviciul de spionaj extern.

Ministru de Interne a fost numit Teohari Georgescu, agent INU – dupa cum a aratat mai sus Pacepa. „Aceasta noua politie politica semana atat de mult cu sora ei mai mare de la Moscova, incat pana si salariile ofiterilor ei erau platite in aceeasi zi – la fiecare 20 ale lunii, pentru a comemora data de 20 decembrie 1917, ziua in care a fost infiintata Comisia Extraordinara de Combatere a Contrarevolutiei si Sabotajului, prima politie politica comunista, ramasa in istorie sub numele de CEKA. Marea majoritate a membrilor conducerii Securitatii era formata din ofiteri de informatii sovietici acoperiti.

Peste noapte, Pantiusa a primit gradul de general-locotenent si titlul de prim-adjunct al ministrului de Interne si sef al Directiei Generale a Securitatii Poporului. Adjunctii lui erau alti doi ofiteri ai INU: Alexandru Nicolschi (nascut Grunberg) si Gheorghe Mazuru.

Ambii au fost documentati drept comunisti romani, la mijlocul anilor 1930, ambii au fost arestati de Siguranta in timpul razboiului, ambii au fost facuti generali peste noapte si ambii au continuat sa-i spuna sefului lor «Pantiusa» – nume preluat repede de majoritatea ofiterilor de securitate.

In momentul crearii Securitatii, nici macar una din directiile centrale sau regionale nu erau conduse de persoane care sa nu fi fost ofiteri INU, scrie Pacepa. Toti au primit de la Moscova documente cu noi identitati, care-i prezentau drept romani, desi acestia nu vorbeau romaneste sau o faceau foarte prost. „In cea perioada, cu cat accentul cuiva era mai slav, cu atat pozitia lui in ierarhia Securitatii era mai inalta“, isi aminteste generalul roman fugit in America.

Pe langa ofiterii acoperiti ai INU, care oficial erau prezentati ca fiind cetateni romani, in Securitate activau si ofiterii sovietici oficiali, sub titulatura de consilieri. Despre ei se stia ca sunt membri ai politiei politice rusesti. In realitate, acestia conduceau Securitatea. „Pe vremea aceea, regula era ca fiecare directie centrala si regionala a Securitatii sa aiba cel putin doi consilieri sovietici. Ei erau insarcinati sa «traseze linia» de activitate a fiecarei unitati de securitate, sa-i fixeze sarcinile si obiectivele operative, sa-i defineasca metodologia de lucru, sa introduca tehnica operativa sovietica in activitate si sa dirijeze actiunile informative cele mai importante“, rememoreaza autorul cartii.

„Consilierii sovietici conduceau activitatea Securitatii si domneau peste directiile ei operative ca niste tari neincoronati. Consilierul-sef avea aceleasi drepturi (control nelimitat al activitatii opera- tive si administrative) si avantaje (vila in Bucuresti, la Snagov si pe litoral, doua masini si doi soferi, doc- tor personal) ca si seful Securitatii. Ceilalti consilieri beneficiau de drepturile si avantajele sefilor directiilor centrale sau regionale ale Securitatii“.

O marturie din interior. Cum a vazut un securist campania de bolsevizare a Romaniei

De-a lungul ultimelor decenii, multi istorici romani au intrat in acele arhive ale Securitatii care au fost, in cele din urma, desecretizate cu greu abia in mandatul presedintelui Traian Basescu. Nu se stie insa cate documente au fost distruse (in 1990, acest lucru se intampla cu camionul – vezi cazul Berevoiesti, unde localnicii au descoperit intamplator o groapa unde fusesera duse tone de dosare ale Securitatii comuniste si incendiate). O alta parte a arhivelor sunt inca tinute la secret.

Documente ajunse la CNSAS au permis cercetatorilor de acolo si altora sa reconstituie destul de bine cum au infiintat rusii Securitatea in Romania. Insa ceea ce aduce in plus generalul Pacepa este faptul ca el vorbeste despre aceste evenimente nu doar ca martor ocular, ci si ca membru din interior al organizatiei.

Felul in care descrie fostul ofiter de Securitate operatiunea de distrugere a Romaniei, pentru ca societatea si poporul sa fie reconstruie dupa modelul rusesc, este de-a dreptul zguduitor. Sechelele acestei transformari profunde si violente, se pastreaza si azi atat in mentalul colectiv al romanilor, cat si in reflexele institutionale ale administratiei, partidelor si serviciilor secrete romanesti – toate nereformate, perpetuand modelul de a gandi si actiona imprimate de rusi in anii ’50.

Mai jos, rezumatul facut de Pacepa al felului in care au trait bunicii si strabunicii cititorilor acestui text evenimentele de la instalarea comunismului in Romania. Si pentru randurile de mai jos, fugarul a fost tinta unor sustinute campanii de demonizare inclusiv dupa 1990, fostii sai colegi din Securitate imprimand in randurile unei mari parti a publicului ideea ca Pacepa este un tradator de tara – prin aceasta, identificandu-se subliminal regimul Ceausescu cu Romania. Dezvaluirea originilor Securitatii provoaca pana azi reactii deosebit de virulente.

Distrugerea vechii Romanii: valurile de arestari au inceput cu legionarii si au continuat cu ofiterii din Armata, taranistii, liberalii, preotii si taranii

„(…) Precum sora ei mai mare de la Moscova, Securitatea fost imputernicita atat cu dreptul de a investiga, cat si cu cel de a aplica Justitia. Aceasta dubla calitate, in flagranta contradictie cu principiile elementare ale democratiei occidentale, se baza pe decretele lui Lenin din august 1922, care au definit autoritatea politiei politice sovietice si care au ramas neschimbate pana la destramarea Uniunii Sovietice. Semnatura lui Pantiusa era suficienta pentru a autoriza Securitatea sa aresteze, sa confiste proprietati, sa deporteze, sa condamne sau sa execute orice «contrarevolutionar» sau «bandit». Cei doi adjuncti ai sai puteau trimite pe oricine in lagarele de concentrare.

Potrivit generalului Saharovski, sarcina prioritara a primei etape a Operatiei «Gayaneh» era neutralizarea opozitiei autohtone. Pantiusa a formulat-o in felul lui: «Trebuie sa exterminam burghezia!». Este exact ceea ce Securitatea lui Pantiusa a facut in primii ei trei ani de existenta. «Teroarea rosie» a fost arma care l-a ajutat pe Stalin sa-si consolideze puterea, si tot teroarea a fost arma de baza folosita de Securitate in acea perioada. «Suntem in razboi – era lozinca lui Dzerjinski -, un razboi in care teroarea e singura cale de a inspaimanta inamicul».

Peste sapte milioane de «dusmani ai revolutiei» fusesera omorati de politia politica a lui Stalin pana la inceputul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Obolul lui Pantiusa, mult mai redus in cifre absolute, nu a fost insa departe de cel al lui Stalin, daca raportam numarul victimelor la numarul populatiei: o estimare facuta de Securitate in 1968, la cererea lui Ceausescu, a aratat ca numai in perioada 1948-1952 au pierit peste 80.000 de arestati politici in inchisorile si lagarele de concentrare ale Securitatii.

Noapte dupa noapte, ofiterii lui Pantiusa au arestat in secret mii si mii de oameni, care, conform standardelor Operatiei «Gayaneh», erau considerati «dusmani ai revolutiei». Numele lor erau incluse in lungi liste ale membrilor partidelor, organizatiilor guvernamentale si sociale pe care Pantiusa decisese sa le lichideze toate listele, semnate de seful directiei centrale de securitate ce raspundea de lichidarera unui partid politic sau a unei organizatii, contineau propunerea «Sa fie arestati» si un «Da» mazgalit de Pantiusa pe prima lor pagina. Arestarea a 15.000 de fosti membri ai organizatiei fasciste Garda de Fier, in noaptea de 15 mai 1948, a inlaturat singura posibilitate de organizare a unui partid extremist ce ar fi putut face concurenta atrocitatilor comunismului sovietic.

Arestarea, cateva zile mai tarziu, a 3.000 de ofiteri ai armatei romane a fost primul pas catre distrugerea armatei «burgheze». Arestarea unui prim esalon de 2.000 de membri ai Partidului National Taranesc si ai Partidului National Liberal a fost inceputul exterminarii fizice a simpatizantilor Occidentului.

Arestarea in secret, in ianuarie 1951, a 400 de preoti ortodocsi si romano-catolici a indepartat un serios obstacol din calea transformarii . Romaniei intr-o tara in care marxismul urma sa fie singura religie permisa.

La inceputul anului 1952, Pantiusa si cei doi adjuncti ai sai au trimis in lagare de concentrare peste 50.000 de tarani, netezind astfel drumul catre colectivizarea «voluntara» a agriculturii. In acelasi an, ei au deportat din Bucuresti si din alte centre urbane mari peste 200.000 de oameni, acuzati de parazitism sau de alte crime imaginare, inaugurand astfel o epoca care Securitatea va avea latitudinea sa confiste proprietati individuale si sa deporteze populatia tarii dupa bunul ei plac. In ianuarie 1953, cand primii 350 de conducatori evrei au fost arestati intr-o alta operatie executata pe ascuns, in timpul noptii, a inceput o lunga si rusinoasa perioada de antisemitism, de-a lungul careia Securitatea va vinde pe valuta forte peste 300.000 de evrei romani“.

Generalii rusi Saharovski si Pantiusa au reorganizat Securitatea in 1952 intr-o forma care a supravietuit pana la revolutie. „Adesea considerata un caz extrem in randul tarilor din Europa Rasariteana, Romania a fost de fapt exceptia care a confirmat succesul Operatiei «Gayaneh»“

In decembrie 1952, Saharovski si Pantiusa au reorganizat Securitatea din Romania in trei directii. Prima avea misiunea sa protejeze aparatul de conducere. Cea de-a doua continea opt directii operative centrale cu misiunea sa pastreze oranduirea comunista si controlul asupra populatiei civile si a armatei. Aici intra si recrutarea informatorilor si a colaboratorilor din randurile populatiei supuse controlului. Cea de-a treia era o directie nevazuta, care se ocupa de interceptarea convorbirilor telefonice si a corespondentei, urmarirea informativa cu ajutorul microfoanelor etc.

Obiectivul era eliminarea oricarei posibilitati a populatiei de a se organiza astfel incat sa apara vreo forma de rezistenta. Persoanele prinse sau suspectate ca intreprind ceva ostil regimului sau ca ar putea deveni lideri ai unei miscari civice de protest erau internate in spitale de psihiatrie, inchise sau asasinate. Cine critica liderii tarii avea parte de o viata de cosmar, era transferat in cine stie ce colt uitat de tara, infierat in sedinte publice de fata cu colegii, persecutat la munca sau silit sa accepte sa devina informator.

Finalul acestei istorii ii apartine tot lui Pacepa si face, oarecum, o legatura cu eterna intrebare de ce Romania nu a apucat-o mai repede spre Occident si democratie dupa 1990, la fel cum au facut celelalte tari eliberate de comunism: „In 1964, Securitatea romana a devenit prima – si singura pana la revolutiile din 1989 – politie politica din Pactul de la Varsovia care nu a mai avut consilieri sovietici. Absenta lor nu a afectat insa structura si functiile Securitatii, care au continuat sa oglindeasca cu fidelitate conceptul sovietic de dictatura a proletariatului. Adesea considerata un caz extrem in randul tarilor din Europa Rasariteana, Romania a fost de fapt exceptia care a confirmat succesul Operatiei «Gayaneh»”.