Oprea cerseste mila din partea parlamentarilor: „Va rog sa votati impotriva cererii DNA”. A fost degeaba
Senatorul UNPR Gabriel Oprea a sustinut, miercuri, in sedinta de plen in care se voteaza cerea DNA de urmarire penala in cazul sau, ca este nevinovat si le-a cerut senatorilor sa voteze impotriva.
UPDATE Gabriel Oprea poate fi urmarit penal. 71 de senatori au votat „pentru” si 52 „impotriva” cererii DNA de incepere a urmaririi penale.
„Vreau sa va spun ca sunt nevinovat. In toata cariera mea de ministru, de parlamentar, si cu ajutorul dvs., m-am batut, in sensul bun al cuvantului, pentru drepturile militarilor din Armata Romana, ale celor de la Interne, ale celorlalte institutii din domeniul securitatii nationale. Am reusit de cele mai multe cu ajutorul dvs. si bine am facut. Ca viceprim-ministru si ministru de Interne nu s-a achizitionat in mod legal doar o masina, peste 5.000 de masini au fost achizitionate in mod legal, transparent, nu a fost nicio problema”, a sustinut Oprea in plenul Senatului, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, pentru 2015 sunt documente, mentionate inclusiv in memoriul trimis Comisiei juridice de fostul sef al DIPI, conform carora toate institutiile abilitate – SRI, serviciul secret al Armatei, Interne – „au identificat amenintari la adresa fostei conduceri a Ministerului de Interne, inclusiv la adresa sa.
„In acest sens, Directia de Informatii si Protectie Interna au actionat in consecinta si au reinfiintat o unitate care exista si inainte – ACVILA – pentru paza si protectia MI, plecat de la zero, in acest sens au achizitionat printre altele si o masina. Nu am cerut eu acest lucru, se poate dovedi ca sunt documente, acest fapt recunoscut in memoriul trimis Comisiei juridice de fostul sef DIPI ca aceasta masina a fost achizitionata legal. Nu am facut decat, ca orice ministru de Interne, sa ma supun legii si acestor prevederi legale specializate. (…) Stimati colegi, acestea sunt faptele, vreau sa va spun ca intotdeauna in cariera mea mi-am facut datoria, am respectat legea, sunt nevinovat si, in consecinta, vreau sa votati impotriva acestei cereri”, a spus presedintele UNPR.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook