Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti (UB) va examina suspiciunea de plagiat in cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne si premier interimar, in urma unor dovezi aparute in presa, a anuntat, joi, presedintele Comisiei, Marian Popescu.
„Comisia de etica a Universitatii din Bucuresti a decis, in urma unor dovezi aparute in media, sa examineze suspiciunea de plagiat in cazul tezei de doctorat a domnului Gabriel Oprea, examinare ceruta, dar neprobata, de catre autorul sesizarii privind acest caz si adresata Comisiei. Comisia procedeaza astfel conform regulamentului sau care cere examinarea unei suspiciuni de plagiat numai atunci cand sunt aduse dovezi in acest sens fie de catre autorul unei sesizari, fie de catre reprezentanti ai media”, arata profesor dr. Marian Popescu, citat intr-un comunicat de presa al UB.
O sesizare privind plagierea lucrarii de doctorat a lui Gabriel Oprea a fost depusa la Universitatea Bucuresti, premierul interimar spunand ca el este un om corect, iar cel care a facut plangerea este „principala sursa de zvonuri si minciuni” indreptate impotriva sa.
„In legatura cu incercarile mai vechi si mai noi de a pune sub semnul intrebarii probitatea mea morala, corectitudinea declaratiilor de avere si legalitatea parcursului meu academic, inclusiv cu privire la sesizarea de plagiat depusa la Universitatea Bucuresti privind teza de doctorat, tin sa precizez urmatoarele: sunt un om corect, am respectat si respect legile tarii. In privinta parcursului meu academic, am cerut si am primit din partea Ministerului Educatiei, conform legii, atestarea faptului ca atat titlul de doctor, cat si cel de conducator de doctorat au fost obtinute cu respectarea tuturor normelor legale si a exigentelor academice in vigoare la momentul respectiv”, arata Gabriel Oprea, intr-un comunicat transmis marti de Centrul de presa al Ministerului Afacerilor Interne, citat de Mediafax.
Premierul interimar spune ca, prin raspunsul primit de la Ministerul Educatiei in 23 iunie, „este atestata fiecare etapa a acestui parcurs, incepand cu admiterea la doctorat in 01.10.1996, pana in 19.02.2003”, cand a devenit membru al comisiei de specialitate CNATDCU – Comisia de stiinte militare, ordine publica si siguranta nationala, redenumita ulterior Comisia de Securitate Nationala.
Potrivit lui Oprea, sesizarea de plagiat, ca si sesizarea depusa la ANI pentru verificarea declaratiilor sale de avere din ultimii 10 ani, precum si „alte incercari” de a-l denigra il au ca autor pe Ioan Sirbu.
„Ioan Sirbu este cel care a fost demis de la conducerea Directiei Medicale a ministerului in timpul mandatului meu ca ministru al Apararii Nationale, pentru faptele comise in functia pe care a detinut-o si pentru lipsa de corectitudine pe care a aratat-o fata de militari. Alaturi de Valer Marian, un om cunoscut pentru apetenta de a depune plangeri si petitii, Ioan Sirbu este principala sursa de zvonuri si minciuni indreptate impotriva mea”, a aratat Oprea.
Ministrul Gabriel Oprea a mai spus ca lucrarea sa de doctorat, elaborata sub indrumarea profesorului de drept Ion Neagu, este „un document public si este la dispozitia oricui doreste sa o rasfoiasca, sa o citeasca sau sa o analizeze in detaliu”.
Ministrul Afacerilor Interne, premier interimar, a facut aceste precizari dupa ce Hotnews a scris, marti, ca la Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti a fost depusa o sesizare de plagiat cu privire la teza de doctorat a lui Oprea.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Robert F. Kennedy Jr., politicianul desemnat de Donald Trump sa ocupe functia de secretar pentru…
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat duminica un apel catre Nicolae Ciuca, Mircea…
Echipa de tranzitie a presedintelui ales Donald Trump compileaza o lista de ofiteri superiori actuali…
Candidatul PNL pentru functia suprema in stat, Nicolae Ciuca, il ataca dur pe Marcel Ciolacu,…
Candidatul USR la prezidentiale, Elena Lasconi, a anuntat duminica, din nou, ca raspuns la apelul…
Moartea afaceristului Silviu Prigoana a lasat in urma o multime de intrebari fara raspuns. Printre…