Oprea venea de la RESTAURANT, nu avea nevoie de coloana oficiala. Politistul Gigina ar fi TRAIT acum
Tot mai multe voci il fac responsabil de moartea politistului Cosmin Bogdan Gigina pe vicepremierul Gabriel Oprea. Politistul se afla in coloana oficiala a lui Gabriel Oprea. Mai multe surse sustin ca vicepremierul venea de la restaurant, astfel incat nu era necesar sa fie escortat in trafic de politisti.
Patru surse au declarat pentru EurActiv.ro ca Oprea se deplasa de la un restaurant din Cotroceni catre sediul Ministerului de Interne. O alta sursa consultata a declarat ca ministrul venea de la restaurant si mergea catre casa. Groapa in care a cazut motociclistul se afla pe Stirbei Voda, pe segmentul dintre Splaiul Unirii si Calea Plevnei, foarte aproape de intersectia cu cea din urma.
Cel mai scurt drum intre zona Cotroceni si centrul Capitalei este pe Stirbei Voda, unde se afla si groapa, sapata pentru o interventie la reteaua de gaze.
De asemenea, presedintele Romanian Center for European Policies, Ciprian Ciucu, scrie pe Facebook ca l-a vazut deseori pe Gabriel Oprea plecand de la restaurantul MAI cu coloana oficiala de politisti. „De ce avea ministrul Oprea coloana oficiala cu motociclisti, noaptea, pe ploaie? De ce? De obicei si intodeauna! Am biroul vizavi de restaurantul MAI de pe Stirbei Voda, acolo unde-si face veacul. Nu e sindrofie oficiala sau nu fara sa foloseasca politia rutiera sa-i deschida calea”, spune Ciucu.
Mai mult, potrivit petreanu.ro, intr-o postare pe Facebook, vizibila doar pentru prieteni, nasa agentului mort l-a acuzat pe ministru ca poarta responsabilitatea tragediei. O alta persoana comenteaza: “Rusine unor colegi si purtatorului de cuvant care au vrut sa musamalizeze din primele minute graba ministrului de interne de la restaurant-acasa, rusine!”.
Marti seara, in jurul orei 19.00, politistul Bogdan Cosmin Gigina s-a prabusit cu motocicleta pe care se afla in misiune intr-o groapa aflata pe strada Stirbei Voda din Capitala. Tanarul a fost dus de urgenta la spital unde, in pofida eforturilor medicilor, s-a stins din viata.
Potrivit Codului Rutier, patru demnitari romani au dreptul sa beneficieze zilnic de coloane oficiale: presedintele Romaniei, presedintele Senatului, presedintele Camerei Deputatilor si primul-ministru al Guvernului.
In situatii deosebite, care impun deplasarea in regim de urgenta, pot beneficia de insotirea cu echipaje ale politiei rutiere si ministrii din Guvernul Romaniei.
In acest moment nu este clar de ce Gabriel Oprea avea nevoie de coloana oficiala. Conform site-ului MAI, ultima intalnire la nivel inalt a vicepremierului a fost vineri, cu secretarul general adjunct al NATO. De atunci, in programul lui Oprea nu mai apare niciun eveniment care sa justifice „deplasarea in regim de urgenta”.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook