Serviciul de Investigatii Criminale a destructurat o retea condusa de o asistenta de la o clinica privata din Capitala care a falsificat sute de retete pentru medicamente compensate folosite la tratamentul diabetului – Ozempic, Rybelsus, Victoza, Trulicity.
Asistenta introducea date false in sistemul informatic al CNAS, dupa care medicamentele erau ridicate din farmacii cu ajutorul unor complici si vandute pe retelele de socializare, pentru ca erau cunoscute ca ar ajuta la slabit. Prejudiciul in dauna CNAS se ridica la un milion de lei.
Politistii au efectuat, marti, 21 de perchezitii, in Bucuresti si in judetul Ilfov, la domiciliul a 17 persoane, precum si la sediile unor institutii, intr-un dosar penal privind savarsirea infractiunilor de fals informatic in forma continuata (peste 2.800 de acte materiale) si inselaciune (peste 1.300 de acte materiale), prejudiciul fiind de peste un milion de lei.
Potrivit unui comunicat al Politiei Capitalei, in perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024, o femeie in varsta de 32 de ani, asistenta medicala si receptionera in cadrul unei clinici medicale private cu punct de lucru in Sectorul 1, ar fi falsificat retete prin introducerea unor date fictive in sistemul informatic, pentru a intra in posesia unor medicamente in mod gratuit si pentru a le vinde in afara cadrului legal.
Medicamentele ar fi fost obtinute in baza unei intelegeri prealabile cu angajati ai unui lant de farmacii, dar si cu sprijinul altor persoane, apropiati ai asistentei medicale, si vandute prin intermediul platformelor comerciale sau al retelelor de socializare.
Anchetatorii mai spun ca retetele au fost falsificate de asistenta cu sprijinul a patru medici angajati in cadrul clinicii private care nu aveau competenta necesara sa le prescrie.
In acest caz, au fost retinute 13 persoane, printre care se afla asistenta, dar si farmacistii care au ajutat-o.
Conform unor surse judiciare, asistenta ar fi falsificat peste 700 de retete compensate 100% pentru medicamente specifice tratamentului diabetului prin introducerea de date false in sistemul informatic CNAS si OPSNAJ, pe care le-a folosit in interes personal sau le-a pus la dispozitia altor suspecti, in vederea ridicarii medicamentelor prescrise din farmacii.
Femeia a fost ajutata de prieteni sau apropiati, unii dintre ei fiind farmacisti.
Potrivit surselor, dupa ridicarea din farmacii, medicamentele – Ozempic, Rybelsus, Victoza, Trulicity – au fost vandute pe Facebook sau pe alte platforme online, pentru ca erau cunoscute ca ar ajuta la slabit.
Comunicatul Parchetului
Clinica medicala indicata in plangerea penala ofera servicii medicale in special in contract cu Casa Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti (OPSNAJ). In cadrul acestei clinici medicale, potrivit cutumei, fiecare medic lasa la punctul de lucru unde isi desfasura activitatea un exemplar fizic al parafei (stampila).
Parafele, semnaturile digitale ale medicilor si semnatura electronica extinsa a administratorului clinicii se aflau in permanenta in receptia clinicilor, la indemana asistentilor medicali care, la solicitarea medicilor, introduceau in sistemul informatic al clinicii serviciile prestate.
Profitand de accesul pe care il avea atat la sistemul informatic al clinicii cat si la semnaturile digitale ale medicilor, una dintre asistentele clinicii a introdus date fictive in sistemele informatice ale clinicii, sisteme interconectate cu Sistemul Informatic Unic Integrat – Prescriptie Electronica al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, rezultand date ce nu corespund adevarului, respectiv necesitatea pacientilor de a urma tratamentul prescris fara drept si compensat, scopul fiind de a transmite retetele, in baza unei intelegeri prealabile, catre alti participanti la activitatea infractionala, farmacisti si apropiati ai acestora.
In baza retetelor falsificate, inculpatii (farmacisti si apropiati ai acestora) au ridicat medicamente Ozempic, Rybelsus, Victoza, Trulicity de la 140 de farmacii din municipiul Bucuresti si judetul Ilfov pe care, ulterior, le-au comercializat in afara cadrului legal prin intermediul retelelor de socializare, adresandu-se persoanelor care doreau sa piarda in greutate.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti au pus in miscare actiunea penala fata de:
– o asistenta medicala, pentru comiterea infractiunilor de fals informatic, fapta prev. si ped. de art. 325 C. Pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. Pen. si art. 77 lit. a) C. Pen. (701 de acte materiale) si complicitate la inselaciune, fapta prev. si ped. de art. 52 alin (3) C. Pen. rap. la art. 48 alin. (1) C. Pen. rap. la art. 244 alin. (1) si (2) C. Pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. Pen., retinandu-se in sarcina acesteia ca in perioada februaruie 2023 – ianuarie 2024 a falsificat un numar de 701 de retete medicale si, in baza unei intelegeri prealabile mai multi farmacisti si apropiati ai acestora, a intrat in posesia medicamentelor aferente tuturor retetelor falsificate.
– administratorul de fapt al clinicii private, pentru comiterea infractiunii de complicitate la fals informatic, prev. si ped. de art. 48 alin. (1) C. Pen. rap. la art. 325 C. Pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. Pen, retinandu-se ca in perioada 19.09.2023-28.12.2023, in calitate de administrator de facto al centrului medical, desi a cunoscut faptul ca angajati ai clinicii prescriu retete cu medicamentele Ozempic sau Rybelsus, fara a avea acest drept si fara ca pacientii sa necesite un astfel de tratament, rezultand date necorespunzatoare adevarului, nu a luat masuri in vederea incetarii activitatii infractionale, a acceptat falsificarea retetelor si chiar le-a facilitat acestora savarsirea de infractiuni prin punerea la dispozitie a unei semnaturi digitale cu care au fost semnate toate retetele, in scopul de a fi utilizate in vederea producerii unei consecinte juridice.
– 8 farmacisti, pentru comiterea complicitatii la fals informatic, prev. de art. 48 alin. (1) C. Pen. rap. la art. 325 C. Pen cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. Pen si inselaciune, prev. de art. 244 alin. (1) si (2) C. Pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. Pen., retinandu-se ca in baza unei intelegeri prealabile cu asistenta medicala cu privire la eliberarea medicamentelor aferente retetelor medicale falsificate, au intarit rezolutia infractionala a asistentei medicale, sporindu-i, astfel, increderea ca va putea falsifica un numar mare de retete. Ulterior, participantii la infractiunea de fals informatic au determinat alti farmacisti sa introduca date eronate in sistemul farmaciilor, obtinand un folos patrimonial injust si creand un prejudiciu Casei de Asigurari de Sanatate.
– 3 apropiati ai inculpatilor farmacisti, pentru comiterea infractiunilor de fals informatic in forma participatiei improprii, prev. de art. 52 alin. (3) C. Pen. rap. la art. 325 C. Pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. Pen si inselaciune, prev. de art. 244 alin. (1) si (2) C. Pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. Pen, constand in aceea ca, in baza unei intelegeri prealabile cu asistenta medicala cu privire la deplasarea, in mod constant, in vederea ridicarii medicamentelor prescrise prin retetele falsificate de aceasta, au determinat mai multi farmacisti si asistenti farmacisti din farmaciile din Mun. Bucuresti sau Jud. Ilfov sa savarseasca, fara vinovatie, infractiunile de fals informatic (constand in introducerea de date fictive din reteta in sistemul informatic al Casei de Asigurari de Sanatate, obtinand un folos patrimonial injust si creand un prejudiciu Casei de Asigurari de Sanatate.
Prejudiciul adus Casei de Asigurari, pana in acest moment procesual, este de 217.000 Euro.
Fata de 13 persoane s-a dispus masura retinerii.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti au formulat o propunere de arestare preventiva fata de 13 inculpati (asistenta medicala, farmacisti si apropiati ai acestora).
Liderul venezuelean Nicolas Maduro l-a numit pe presedintele rus Vladimir Putin o stea in politica…
Moneda iraniana a scazut miercuri la un minim istoric, in timp ce Donald Trump a…
Guvernul britanic a declarat joi ca a impus cel mai mare pachet de sanctiuni impotriva…
Trei tineri au fost retinuti in cazul masinilor vandalizate pe mai multe strazi din Suceava,…
Mai multi lideri MAGA s-au laudat ca pot admite in sfarsit ca Proiectul 2025 este…
Vineri, de Sfintii Mihail si Gavriil, aproape 1,5 milioane de romani isi celebreaza ziua onomastica,…