Orban anunta de ce sustine amanarea masurilor de relaxare. Ironie la adresa lui Ponta: „Eu nu sunt ca alti premieri care intr-un fel voteaza ca premier si in alt fel ca parlamentar”
Premierul Ludovic Orban a declarat, marti, ca evolutia cazurilor de imbolnaviri cu noul coronavirus a determinat amanarea altor masuri de relaxare, anuntand ca va sustine in Guvern propunerea formulata de Comitetul National pentru Situatii de Urgenta.
„Este o cifra care ne face sa ramanem in garda, sa ramanem concentrati si mobilizati pentru aplicarea masurilor pe care le-am adoptat si evolutia numarului de cazuri ne-a si determinat sa amanam alte masuri de relaxare. (…) Miercuri este sedinta de Guvern, dar eu nu sunt ca alti premieri care intr-un fel voteaza ca premier si in alt fel ca parlamentar.
Eu am votat ca presedinte al Comitetului National pentru Situatii de Urgenta pentru propunerea formulata de CNSU si voi sustine in Guvern adoptarea propunerii formulate de Comitetul National pentru Situatii de Urgenta”, a spus Orban, citat de Agerpres.
Premierul a facut aceste declaratii dupa o vizita la Uzina ALRO Slatina.