Orban, primul nume vehiculat pentru Ministerul Justitiei: „Are toate calitatile necesare pentru a gira aceasta functie”
Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat marti seara ca numele ministrilor vor fi facute publice dupa ultima runda de negocieri, care cel mai probabil va avea loc marti sau miercuri.
„Cei mai multi (n.r. ministri) vor fi din partid. (…) Avem un calendar, prima runda de negocieri politice, de asemenea avem un calendar de consultare a societatii civile privitor la prioritatile pe fiecare domeniu de activitate in care vom avea consultari cu patronate, cu asociatii profesionale, organizatii neguvernamentale de profil, cu confederatiile sindicale. Numele vor fi date dupa finalizarea negocierilor politice care vor fi, iar runda finala de negociere probabil va fi marti, miercuri”, a afirmat Orban, la Digi 24.
El a precizat ca a fost definita o structura de 15 ministere, dar ca se poate ajunge la maximum 16.
Orban a fost intrebat cu privire la mai multe variante de ministri. In context, el a sustinut ca deputatul jurist Ioan Cupsa are toate calitatile necesare sa fie ministru al Justitiei.
„Are toate calitatile necesare pentru a gira aceasta functie. (…) Poate fi un candidat, dar nu va voi da nume. In momentul in care vom decide formula Guvernului, atunci o vom prezenta public. (…) Nu pot sa dau numele persoanelor la care ne-am gandit si pe care le evaluam, pentru ca nu vreau sa fie pusi intr-o situatie neplacuta, sa fie vehiculati si apoi sa nu fie ei”, a spus premierul desemnat.
El a afirmat, intrebat daca la Ministerul Apararii este luat in calcul un militar de cariera, ca nu exclude niciun fel de varianta.
De asemenea, Orban a mentionat ca la Finante sunt analizati „aproximativ patru candidati”.
Ludovic Orban a precizat ceea ce se va negocia cu partidele si formatiunile parlamentare.
„Sunt mai multe lucruri care vor fi negociate in perioada care urmeaza: chestiunea participarii sau neparticiparii, daca participa cu ministri, daca nu participa cu ministri, daca vor o alta forma de participare la guvernare, programul de guvernare, elementele principale ale programului de guvernare. Vom discuta toate numele de persoane care urmeaza sa gireze portofoliile. Aici, in masura in care se stabileste o anumita distributie a portofoliilor, fiecare formatiune politica va prezenta propuneri. Noi mergem pe ideea de a propune oameni integri, care sa nu aiba nicio problema de integritate, care sa nu aiba probleme morale in cariera lor politica anterioara, care sa aiba un background potrivit si care au experienta in domeniul de activitate pe care urmeaza sa-l gireze si care sa stie foarte bine ce au de facut, sa vina cu niste propuneri de solutii, cel putin solutiile pe aceasta perioada de timp, care sa fie incadrate intr-o viziune de dezvoltare mai ampla”, a spus Orban.