Orban, reactie taioasa fata de „tradatorii” din PNL: „Fripturist, de fapt i-am zis firimiturist. Deci nici macar fripturist”

politica

Presedintele PNL, Ludovic Orban, i-a numit „tradatori”, „fripturisti” si „firimiturist” pe parlamentarii liberali care inaintea motiunii de cenzura au trecut la PSD-ALDE. Orban a mai spus, duminica, intr-o conferinta de presa, ca la momentul alcatuirii listelor PNL pentru alegerile parlamentare el era simplu membru al partidului si nu a avut un cuvant de spus in desemenarea candidatilor.

Ludovic Orban a afirmat, intr-o conferinta de presa la Galati, intrebat cum comenteaza faptul ca parlamentari ai PNL au trecut la PSD sau ALDE, ca la momentul intocmirii listelor pentru alegerile parlamentare el era un simplu membru de partid intrucat demisionase din toate functiile, fiind atunci sub urmarire penala, dar ulterior achitat.

„La momentul alcatuirii listelor PNL, eu eram simplu membru al partidului pentru ca atunci cand a inceput urmarirea penala impotriva mea m-am retras din toate functiile de conducere din partid, Parlament, mi-am retras candidatura pentru Primaria Capitalei si de asemenea nu am candidat la Parlamentul Romaniei, lucru care nu e cunoscut, multi considera ca sunt parlamentar. Nu am candidat pentru ca nu am fost achitat decat ulterior. Am asteptat verdictul instantei. Practic, nu am contribuit la alcatuirea acestor liste”, a spus liderul PNL, citat de news.ro.

El a mai afirmat ca are incerdere in parlamentarii PNL, dar ca in cazul in care un parlamentar al partidului se duce in barca puterii nu poate sa il considere altfel „decat fripturist sau firimiturist”. „Pana la proba contrarie, eu am incredere in parlamentarii PNL. Pe de alta parte, daca un parlamentar al partidului se duce in barca puterii nu pot sa il consider altfel decat un fripturist, de fapt i-am zis firimiturist. Deci nici macar fripturist. (…) Un tradator, pentru ca tradeaza cetatenii care i-au incredintat votul si isi tradeaza colegii care au avut incredere in el”, a adaugat Ludovic Orban, care duminica s-a aflat la Galati, unde a participat la sedinta Comitetului de Coordonare Judetean al PNL.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: