Amnesty International si Human Rights Watch au cerut joi o ancheta „credibila” privind naufragiul din iunie din largul coastelor Greciei, in care au murit sute de migranti, spunand ca relatarile contrastante ale pazei de coasta elene si ale supravietuitorilor „au fost extrem de ingrijoratoare”, potrivit Reuters.
Ambarcatiunea supraaglomerata care transporta intre 400 si 750 de persoane din Pakistan, Siria si Egipt s-a scufundat in apele internationale din largul Greciei in drum spre Italia din Libia. Aproximativ 104 barbati au supravietuit, iar autoritatile au recuperat doar 82 de cadavre.
Supravietuitorii au povestit o incercare ratata a pazei de coasta de a tracta ambarcatiunea si care a provocat rasturnarea acesteia, potrivit interviurilor si dovezilor vazute de Reuters.
Paza de coasta si guvernul grec au spus ca nu au incercat sa tracteze ambarcatiunea si ca aceasta s-a rasturnat cand paza de coasta se afla la aproximativ 70 de metri distanta.
Autoritatile judiciare elene au demarat o ancheta cu privire la cauzele dezastrului, care ar putea dura mai mult de un an. Faptele pazei de coasta sunt si ele in curs de ancheta.
Intr-o declaratie comuna, Amnesty si HRW au declarat ca au intervievat 19 supravietuitori, patru rude ale celor disparuti, precum si organizatii neguvernamentale, agentii ONU si reprezentanti ai pazei de coasta si ai politiei grecesti in timpul unei vizite in Grecia intre 4 si 13 iulie.
„Supravietuitorii intervievati de Amnesty International si Human Rights Watch au declarat in mod constant ca nava Garzii de Coasta elene trimisa la fata locului a prins o franghie de `Adriana` si a incercat sa o remorcheze, facand-o sa se balanseze si apoi sa se rastoarne”, au spus acestia.
Judith Sunderland, director asociat pentru Europa si Asia Centrala la HRW, a declarat ca diferentele dintre relatarile supravietuitorilor si versiunea autoritatilor sunt „extrem de ingrijoratoare”.
Ambele grupuri au cerut „o ancheta completa si credibila asupra naufragiului… pentru a clarifica responsabilitatea atat pentru scufundarea navei, cat si pentru intarzierile sau neajunsurile in eforturile de salvare care ar fi putut cauza pierderea ingrozitoare de vieti omenesti”.
In iunie, Institutia Ombudsmanului European a anuntat o ancheta privind naufragiul si daca Agentia Europeana pentru politia de Frontiera si Garda de Coasta (Frontex) si-a indeplinit atributiile de salvare.
"Niciun apel telefonic nu este in masura sa opreasca agresiunea rusa in Ucraina", a declarat…
Robert F. Kennedy Jr., politicianul desemnat de Donald Trump sa ocupe functia de secretar pentru…
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat duminica un apel catre Nicolae Ciuca, Mircea…
Echipa de tranzitie a presedintelui ales Donald Trump compileaza o lista de ofiteri superiori actuali…
Candidatul PNL pentru functia suprema in stat, Nicolae Ciuca, il ataca dur pe Marcel Ciolacu,…
Candidatul USR la prezidentiale, Elena Lasconi, a anuntat duminica, din nou, ca raspuns la apelul…