Pacea mai atarna de un fir de ata. 13 „intalniri PERICULOASE” intre avioane ale Rusiei si Turciei
Cel putin 13 „intalniri periculoase” intre avioane turcesti si rusesti au avut loc in apropiere de frontiera Turciei cu Siria, in perioada 3-10 octombrie, a declarat joi la Moscova Ali Kemal Aydin, adjunctul ministrului turc de Externe, relateaza Reuters online.
Adjunctul sefului diplomatiei turce a facut aceste declaratii intr-o vizita la Moscova.
Pe de alta parte, fortele aeriene ruse au informat joi in mod oficial armata turca despre incalcari ale spatiului aerian turc de catre avioane ruse de razboi care au avut loc anterior luna aceasta, dar si despre masurile pe care le va lua pentru a impiedica repetarea unor asemenea incidente, a anuntat armata turca intr-un comunicat, citat de Mediafax.
Avioane rusesti au incalcat spatiul aerian turc si totodata NATO pe 3 si 4 octombrie, in timpul unor misiuni aeriene impotriva unor tinte ale opozitiei din Siria.
O delegatie a fortelor aeriene ruse a informat armata turca despre aceste incalcari in cadrul unei intalniri, la Ankara, in care a prezentat totodata masurile adoptate in vederea evitarii repetarii unor asemenea incursiuni, precizeaza armata turca.
Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat saptamana trecuta Moscova, infuriat de incalcarile ruse, ca exista si alte locuri din care Turcia poate lua gaze naturale si ca exista si alte tari cu care poate construi centrale nucleare.
Cele doua tari sunt puternic conectate in sectorul energetic, dar au disensiuni cu privire la Siria. Turcia respinge orice solutie care-l include pe presedintele sirian Bashar al-Assad, pe care Rusia il sustine.
Moscova asteapta in urmatoarele zile consultari pe tema Siriei cu oficiali turci, a anuntat joi, citat de RIA Novosti, Mihail Bogdanov, adjunctul ministrului rus de Externe.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook