Pandele nu-si mai incape in piele de fericire. VESTEA ce i-ar putea aduce 300.000 de euro Gabrielei Firea

politica

Florentin Costel Pandele, primarul orasului Voluntari, nu a plagiat in teza sa de doctorat, se arata intr-un document al comisiei de analiza din cadrul Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Florentin Costel Pandele, primarul orasului Voluntari si sotul primarului Capitalei, Gabriela Firea, nu a plagiat in teza sa de doctorat, potrivit comisiei de analiza din cadrul CNATDCU, care a propus mentinerea titlului de doctor.

Aceasta decizie ar putea-o ajuta pe Gabriela Firea sa castige nu mai putin de 300.000 de euro. Purtatorul de cuvant al PNL Bucuresti, Cezar Preda, a declarat ca a fost dat in judecata de Gabriela Firea, aceasta cerandu-i prejudicii de 300.000 de euro pentru ca a preluat anchete jurnalistice „mincinoase”, referitoare la suspiciunile ca sotul ei, Florentin Pandele, a plagiat teza de doctorat.

Documentul citat de Mediafax arata ca, in ceea ce prevede titlul tezei de doctorat, „Romania si noile provocari generate de integrarea europeana”, comisia de lucru a constatat ca „se circumscrie domeniului Stiinte Militare, Informatii si Ordine Publica, intrucat in continutul lucrarii au fost identificate: aspecte care vizeaza securitatea Romaniei si modul in care aceasta este influentata de aderarea la Uniunea Europeana; aspecte de ordin general referitoare la consolidarea statutului de drept, identitatea europeana si cea Euro-Atlantica”.

Referitor la paginile suspectate ca ar fi fost plagiate din „Strategia de Securitate Nationala”, aparuta in 2006, „comisia de lucru considera ca ambele texte nu beneficiaza de protectie de drept de autor si ca atare nu constituie plagiat”.

De asemenea, in ceea ce priveste cele trei aspecte care vizeaza lucrarea Enciclopedia Uniunii Europene, comisia a constatat ca „aspectele preluate in teza de doctorat nu reprezinta idei originale ale altor autori si se refera la aparitia si Evolutia Uniunii Europene, institutiile proprii si modul lor de functionare, documentele legislative care stau la baza infiintarii si functionarii UE”.

Referitor la suspiciunea de plagiat din lucrarea „Drept european” de Roxana Munteanu, aparuta in 1996, comisia de lucru a constatat ca autorul tezei a citat sursa bibliografica de doua ori, asa cum este mentionat in hotararea Comisiei de Etica a Universitatii Nationale de Aparare „Carol I” insa a precizat ca „este in imposibilitatea de a furniza o analiza pertinenta la acest punct al sesizarii, neavand la dispozitie lucrarea invocata (lucrare solicitata de membrii comisiei), neputand aprecia existenta unei similitudini”.

Comisia mai face si precizari de ordin legislativ despre notiunea de „plagiat”. „Constatam ca notiunea de plagiat este ambigua (un exemplu este ca: nicio legislatie din lumea civilizata nu protejeaza ideea), nu se poate stabili cand este vorba de o fapta penala si cand este o abatere disciplinara, ce rol are intentia sau culpa intr-o astfel de situatie, si mai ales nu exista nici la acest moment un instrument viabil care sa permita identificarea situatiilor de „plagiat””.

De asemenea, in raport mai scrie ca in domeniul stiintelor militare, institutiile au elaborat „tot felul de documente de natura tehnica, administrativa, de interpretare uniforma a legislatiei (…) care nu au caracter de documente administrative (deci nu sunt protejate de legislatia in vigoare) (…) ca atare acestea pot fi utilizate de oricine fara a fi necesara parafrazarea sau citarea, avand in vedere caracterul acestor tipuri de documente (…) rezultat al muncii de creatie a unor colective si ca si operele fara autor cunoscut, acestea pot fi utilizate de orice persoana, fara sa fie incalcate in acest fel prevederile leagale in vigoare”.

In ceea ce priveste raportul de similitudini din dosarul de analiza, membrii comisiei au constatat ca „acesta este irelevant si ca atare nu poate fi luat in considerare. Acest sistem de evaluare este discriminatoriu si neperformant”.

Procentul de similitudine identificat este de 15% in cazul tezei de doctorat a lui Pandele, „ceea ce ar permite o sustinere publica fara probleme, daca s-ar permite o evaluare retroactiva”, se mai arata in document.

Verificarile au fost demarate in urma unei analize realizata de PressOne in care se sustinea ca peste o treime din teza de doctorat in Stiinte Militare semnata de primarul orasului Voluntari, Florentin-Costel Pandele, si sustinuta la Universitatea Nationala de Aparare (UNAp) in 2008 este copiata din alte surse. Este vorba despre cel de-al doilea doctorat al lui Florentin Pandele, dupa cel obtinut in noiembrie 2007 la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”.

Conducatorul de doctorat de la UNAp a fost generalul de brigada prof. univ. dr. Vasile Mihail Ozunu, actualul director al Colegiului National de Aparare si fost secretar de stat in Ministerul Apararii in mandatul lui Gabriel Oprea.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: