politica

Panica in Voluntari. DNA confirma ca a redeschis dosarul penal privind hotiile de la Spitalul Gomoiu

Directia Nationala Anticoruptie a confirmat vineri, pentru Agerpres, ca a redeschis un dosar penal de abuz in serviciu, in care au fost reclamate nereguli savarsite de functionari de la Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (ASSMB) privind plata unor lucrari si servicii la Spitalul Gomoiu.

Intr-un raspuns catre Agerpres, DNA afirma ca, in cursul anului 2017, i-a fost declinat de catre o alta structura de parchet un dosar penal ce avea ca obiect un raport intocmit de Corpul de Control al prim-ministrului, in urma verificarilor efectuate la ASSMB.

Conform DNA, documentul respectiv facea referire la aprobarea de catre functionari din cadrul ASSMB a platii unor lucrari si servicii in cadrul proiectului „Extinderea-Modernizarea si Echiparea Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu”, fara verificarea respectarii prevederilor contractuale.

„In dosarul respectiv, in care a fost inceputa urmarirea penala doar cu privire la fapta, in rem, la data de 16 ianuarie 2018, procurorii anticoruptie au dispus clasarea cauzei cu privire la savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, conform art. 16 alin. 1, lit. b teza I (fapta nu este prevazuta de legea penala) din Codul de procedura penala. De asemenea, a mai fost dispusa disjungerea si declinarea competentei de solutionare a cauzei disjunse in favoarea unei alte unitati de parchet, cu privire la savarsirea infractiunilor de gestiune frauduloasa si abuz in serviciu, care nu sunt de competenta Directiei Nationale Anticoruptie”, precizeaza DNA.

DNA anunta ca, pe 4 noiembrie, a infirmat solutia de clasare si a redeschis dosarul, considerand ca nu au fost administrate probe.

„La data de 4 noiembrie 2019, a fost dispusa infirmarea, din oficiu, a ordonantei de clasare, redeschiderea si reluarea urmaririi penale, in acea cauza, intrucat nu s-a realizat o urmarire penala efectiva si nu au fost administrate probe. In acest moment, cauza respectiva, in care este inceputa urmarirea penala doar cu privire la fapta (in rem), se afla in lucru pe rolul DNA – Structura Centrala”, mentioneaza DNA.

Saptamana trecuta, ziarul „Libertatea” a publicat un articol in care Lavinia Cotofana, fost director juridic al ASSMB, din subordinea Primariei Capitalei, a acuzat faptul ca a fost concediata dupa ce a redactat o plangere catre DNA cu privire la neregulile de la Spitalul Gomoiu, plangere care nu a mai ajuns la procurori.

Lavinia Cotofana sustinea ca a fost adusa la ASSMB pentru a se ocupa de procesul deschis in instanta impotriva firmei care a construit Spitalul Gomoiu, insa a fost eliberata din functie dupa ce a redactat o plangere penala catre DNA, in care reclama mai multe nereguli in contractele pentru construirea spitalului.

„Am venit la ASSMB pe 1 mai 2019 special pentru cazul Gomoiu. Mi s-a spus ca au nevoie de expertiza mea. Am constatat ca sunt fapte penale. Vorbim de decontarea unor lucrari neefectuate. Doamna director parea sa accepte ideea sesizarii Parchetului si, la un moment dat, doamna Blandu a fost eliberata din functie. (…) Am lucrat la plangerea penala cu doua colege. Una a fost revocata odata cu mine, cealalta a intrat brusc in concediu medical si nu a mai semnat plangerea. (…) Ieri dimineata, expertilor ASSMB li s-a interzis accesul la documente. (…) Oamenii din mandatul dnei primar au acceptat sa se plateasca lucrari nefacute. Ceilalti ofertanti au fost eliminati pe motiv ca acel ofertant are un cashflow care intre timp s-a evaporat. Spunea ca nu va lucra cu subcontractati, dar a folosit doar subcontractati. Convingerea intima este ca vorbim de un grup infractional organizat”, a declarat Lavinia Cotofana pentru „Libertatea”.

Lavinia Cotofana mai reclama faptul ca procedura de achizitie pentru Spitalul Gomoiu a fost falsificata, dar si ca au fost umflate preturile la produsele si serviciile achizitionate.

„Pe langa supraevaluari, la Spitalul Gomoiu nu merge ventilatia, usile de la salile de operatie nu se deschid decat daca dai cu cotul, desi ar trebui sa aiba senzori. Eu sunt omul care pune cap la cap ce se intampla la Gomoiu. Exista clar o frica si o obedienta a angajatilor. Exista aceeasi practica a numirii ca sa fie la mana primarului general. La ASSMB s-au organizat concursuri cu raspunsuri date”, mai spune Lavinia Cotofana.

Intr-un alt articol publicat de „Libertatea”, jurnalistii sustin ca Spitalul de copii Gomoiu a fost construit cu supraevaluari, care au ajuns si la 2.485% din suma normala a produselor vandute catre unitatea medicala.

Un exemplu ar fi un adaos de 2.485% pentru achizitionarea unui tablou electric, care costa 5.000 de lei, insa a fost vandut catre spital cu 129.472 lei.

Pe de alta parte, spun jurnalistii, Primaria Capitalei, condusa de Gabriela Firea, a cheltuit 1,1 milioane de euro pentru a face publicitate in presa Spitalului Gomoiu.

In replica, Primaria Capitalei a infirmat acuzatiile publicate de ziarul „Libertatea”, sustinand ca „situatiile prezentate in articol nu s-au petrecut in mandatul de primar general al Gabrielei Firea”.

„O cladire abandonata de doi ani de zile, unde toti reprezentantii mass-media realizau reportaje saptamanale privind risipa banului public, a fost preluata de administratia Firea in anul 2016. Pana in 2018, acest spital a fost finalizat, utilat, au fost angajati medici si a devenit unul dintre cele mai importante centre de tratament pentru copiii din intreaga tara! De aceea, respingem ferm toate acuzatiile referitoare la realizarea unor lucrari supraevaluate, avand in vedere ca procedura de achizitie pentru construirea acestui spital nu a fost facuta in mandatul actualului primar general”, sublinia Primaria Capitalei intr-un comunicat de presa.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Guvernul Ciolacu a facut public documentul trimis de Ucraina in legatura cu Simion: „Actiuni contra intereselor nationale ale Ucrainei”

Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…

57 de minute ago

Iranul sprijina Libanul in discutiile de incetare a focului si cauta sa puna capat „problemelor”

Iranul sprijina orice decizie luata de Liban in cadrul discutiilor pentru a asigura incetarea focului…

O oră ago

Florin Secureanu, condamnat la 11 ani de puscarie cu executare: „Delapidare in forma continuata”

Tribunalul Bucuresti a decis, vineri, condamnarea fostului manager al Spitalului Clinic "Nicolae Malaxa" la 11…

O oră ago

Efectul Trump? Prima conversatie directa intre Scholz si Putin din ultimii doi ani. Discutia a durat o ora

Cancelarul german Olaf Scholz l-a indemnat vineri, in cadrul unei conversatii directe, pe presedintele rus…

4 ore ago

Romani transformati in sclavi in Ungaria de o retea de traficanti de persoane din Covasna. „Afacerea” dura din 2013

Sapte membri ai unei retele de traficanti de persoane din localitatile Ozun si Chilieni din…

4 ore ago

La Timisoara au mai fost descoperite fragmente de os, invelite intr-o panza

Cercetarile in zona Parcului Botanic din Timisoara unde joi seara muncitorii care faceau lucrari in…

4 ore ago