„Panica pe canalele Venetiei.” Lupta pentru salarii scoate in evidenta o realitate ignorata de oficialii si bancherii Europei
O confruntare, din ce in ce mai dura, intre lucratorii si angajatorii din Venetia, pe tema contractului “colectiv de munca” expirat, scoate la iveala realitatea volatila din spatele datelor care stau la baza deciziilor economice ale Europei. Se poate avea incredere in companiile europene care ar trebui sa isi „imparta” profiturile cu lucratorii?, se intreaba Politico.
„Intrebati Banca Centrala Europeana si veti primi un raspuns afirmativ rasunator.” In ultimele luni, institutia cu sediul la Frankfurt a prezis ca firmele care s-au bucurat de castiguri uriase in ultimii doi ani vor face ceea ce trebuie si vor acorda cresterile salariale atat de necesare lucratorilor in dificultate – fara a transfera costurile suplimentare asupra clientilor.
Insa, in unele locuri, aceasta incredere pare sa nu fie in acord cu realitatea.
Saptamana trecuta, trei sindicate reprezentand 10 000 de lucratori hotelieri (Horeca) s-au adunat in Venetia – pe strazi si pe canale – pentru a demonstra impotriva catorva dintre marile lanturi hoteliere care ii angajeaza.
Marsaluind si, ocazional, navigand cu barcile “impotriva orizontului renascentist iconic al orasului” si deranjand pentru un timp “hoardele de turisti”, care in numar foarte mare, se inghesuie pe strazile sale intortocheate, grevistii care au fluturat pancarte acuza lanturile de hoteluri si restaurante de obstructionarea reinnoirii contractului salarial vechi de sase ani, care a expirat in 2018, si ofera un salariu lunar mediu mizerabil de doar 1 650 EUR.
Luigino Boscaro, secretarul filialei venetiene a sindicatului din sectorul turismului UILTUCS, a declarat pentru POLITICO ca intarzierea i-a privat pe lucratori de cresteri salariale critice, ajustate la inflatie, dupa ce ani de zile au fost „masacrati” de inflatie.
Impasul evidentiaza modul in care realitatea nu corespunde intotdeauna prognozelor factorilor de decizie de la Frankfurt.
Timp de luni de zile, BCE a afirmat ca marile corporatii vor absorbi pur si simplu cresterile salariale „de recuperare” din marjele lor de profit, avand incredere ca, prin racirea economiei, politica sa monetara restrictiva le va impiedica sa majoreze si mai mult preturile.
Presedintele BCE, Christine Lagarde, a asigurat joi reporterii ca lucrurile decurg conform planului, afirmand ca cresterea generala a salariilor este moderata si ca „profiturile incep sa compenseze partial efectele inflationiste ale costurilor mai mari ale fortei de munca”.
Cu toate acestea, datele BCE arata ca salariile reale – care sunt ajustate in functie de inflatie si sunt considerate a reprezenta mai bine puterea de cumparare – sunt inca sub nivelul anterior pandemiei in cea mai mare parte a zonei euro la mijlocul acestui an.
Acest lucru sugereaza fie ca mai sunt inca multe de recuperat (iar remuneratia reala pe angajat va creste in ultimele trimestre), fie ca totusi multi oameni vor ramane permanent intr-o situatie salariala proasta.
Acest lucru este valabil mai ales in Italia, unde salariile sunt sub media europeana, salariile reale au scazut din 1990 si unde reinnoirea contractelor de munca a intarziat in medie cu 30,8 luni inca din 2022, conform datelor sindicatului CGIL.
In cazul Bancii Italiei, un litigiu privind un astfel de contract se prelungeste de 40 de ani.
In sectorul turismului, aceste intarzieri apar in ciuda profiturilor in crestere ale marilor lanturi din domeniu, multe dintre acestea beneficiind de o crestere uriasa a cererii, post-pandemie, ceea ce le-a permis sa majoreze preturile.
Potrivit lui Franco Bruni, economist la Universitatea Bocconi din Milano, intarzierea cauzata de reticenta de a creste salariile va face ca schimbarile mai mari si mai abrupte de mai tarziu sa fie inevitabile, conducand exact la dinamica salariu-pret pe care factorii de decizie politica au minimalizat-o.
„Este un pericol pentru inflatie, care poate creste brusc daca salariile vor fi ajustate brusc”, a spus el.
„Sa luam in considerare Venetia. Liderii sindicali spun ca lanturile – care includ giganti precum Hilton Worldwide Brands si Star Hotels si care au o influenta semnificativa asupra a doua dintre cele mai puternice federatii patronale din regiunea Veneto – au refuzat cererile lor pentru salarii mai mari, incepand cu 2018, deviind in mod regulat discutiile in ultimul moment, pentru a face compromisurile care sa slabeasca drepturile lucratorilor”, scrie Politico.
Mai mult, „angajatorii au solicitat o crestere procentuala a contractelor pe durata determinata, mai multa flexibilitate in ceea ce priveste orele de lucru si introducerea clauzelor de „disponibilitate”, in care angajatul ramane la dispozitia companiei 24 de ore din 24 iar compania il poate chema inapoi la munca intr-un termen foarte scurt, platind o mica compensatie financiara”, a declarat Boscaro, unul dintre negociatorii principali din partea sindicatului. „Asa ca am refuzat”.
La cea mai recenta propunere a sindicatului din iulie – care includea cresteri salariale ajustate la inflatie si mai multe drepturi pentru parintii tineri – marile lanturi pur si simplu au renuntat, a adaugat Boscaro. De aici greva disperata, care a fost programata pentru a genera inconveniente maxime in timpul Festivalului International de Film de la Venetia.
„Nu este ca si cum lucratorii ar avea multe alte arme”, a declarat si Cecilia de Pantz, secretar general al filialei venetiene a CGIL.
Niciunul dintre marile lanturi sau alte federatii patronale nu au dorit sa comenteze, desi filiala patronala Confindustria din Veneto a trimis o declaratie catre POLITICO in care sustine ca sindicatele, si nu patronatele, au blocat negocierile in timpul reuniunii din iulie, mentionand alte negocieri recente care au dus la reinnoirea unor contracte.
De Pantz, pe de alta parte, a declarat ca, dimpotriva, la acea intalnire au fost prezentate o serie de propuneri si contrapropuneri care au fost respinse de ambele parti.
In timp ce lucratorii din intreaga Italie se confrunta cu salarii mici, cauza dinamicii inversate a protestelor din Venetia este in mare parte specifica sectorului.
Munca in turism este, prin natura sa, sezoniera si adesea precara, ceea ce le confera lucratorilor mai putina putere de negociere decat, de exemplu, celor de pe o linie de asamblare industriala care functioneaza constant pe tot parcursul anului.
Potrivit lui Boscaro, inchiderile masive din timpul Covid au redus si mai mult optiunile lucratorilor, obisnuindu-i cu salariile mici impuse in timpul concediilor fortate.
Turismul este, de asemenea, un sector in care este relativ usor sa inlocuiesti forta de munca cu lucratori ieftini din strainatate, din cauza lipsei calificarilor formale necesare in multe domenii.
Exacerbata de declinul demografic al Italiei si de lipsa de italieni dispusi sa suporte salariile proaste, aceasta situatie a dus la inrautatirea constanta a conditiilor, a declarat Boscaro.
Ca urmare, in timp ce costul unui sejur intr-un hotel de cinci stele din centrul istoric al Italiei poate ajunge acum la mii de euro, lucratorii care deservesc aceste hoteluri se zbat aproape de limita saraciei.
Pentru ei, datele oficiale care sugereaza ca lucrurile se vor imbunatati nu le ofera decat un “confort rece”, scrie Politico.
