Papa le cere liderilor G7 sa interzica folosirea armelor autonome

externe

In primul discurs al unui Suveran Pontif la o reuniune G7, Papa Francisc i-a indemnat pe liderii prezenti in sudul Italiei sa admita ca au puterea de a decide daca inteligenta artificiala devine un instrument terifiant sau creativ si le-a cerut sa interzica folosirea armelor autonome in razboi, potrivit The Guardian.

Papa Francisc a spus ca niciodata nu ar trebui ca masinile sa decida daca fiintele umane traiesc sau mor.

Intr-o sesiune extinsa, lideri din America Latina, Africa, India si Orientul Mijlociu l-au ascultat pe Suveranul Pontif intr-una dintre cele mai mari intalniri in afara adunarii generale a ONU. Papa, care are probleme de mobilitate si s-a intalnit cu liderii intr-un scaun cu rotile, a fost intampinat cu caldura mai ales de presedintele argentinian Javier Millei, si de premierul indian Narendra Modi, care l-au si imbratisat.

„In lumina tragediei care este conflictul armat, este urgent sa se reconsidere dezvoltarea si utilizarea dispozitivelor precum asa-numitele `arme autonome letale` si, in cele din urma, sa se interzica utilizarea lor. Acest lucru pleaca de la un angajament efectiv si concret de a introduce un control uman tot mai mare si adecvat. Nicio masina nu ar trebui sa poata alege vreodata sa ia viata unei fiinte umane”, le-a spus el liderilor mondiali.

Un astfel de pas ar reprezenta intunecarea simtului umanitatii si a conceptului de demnitate umana, a spus Papa.

Suveranul Pontif a ales sa devina o voce principala in etica inteligentei artificiale, spunand publicului ca aceasta are capacitatea de a fi un instrument terifiant si fascinant in acelasi timp. El a spus ca a entuziasmat oamenii si a creat temeri in acelasi timp, reprezentand o sansa de a crea un nou sistem social, posibila democratizare, acces la cunoastere, accelerare a cercetarii stiintifice, dar si pentru a crea si mai multa nedreptate, dominatie si transformarea unei culturi a intalnirii in una de aruncare.

El a spus ca AI va influenta medicina, forta de munca, comunicatiile, educatia si politica.

Bazandu-se pe cartea lui Robert Hugh Benson de la inceputul secolului al XX-lea despre antihrist, Lord of the World, papa a spus ca pericolul AI consta in capacitatea pe care o aveau masinile de a lua decizii independente de fiintele umane.

„Am condamna omenirea la un viitor fara speranta daca am elimina capacitatea oamenilor de a lua decizii pentru ei insisi si pentru viata lor, condamnandu-i sa depinda de alegerile masinilor”, a spus el, adaugand ca este valabil inca de la inceputul timpurilor ca orice unealta poate fi folosita negativ sau pozitiv.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: