Paranoia. Cum se asigura Dragnea ca „statul paralel” nu i-o fura si pe Dancila. Prima decizie a noului premier, luata la ordinul sefului PSD
Surse citate de stiripesurse.ro, site detinut de Iosif Buble, sotul deputatului PSD Diana Tusa, afirma ca Viorica Dancila a renuntat la protectia SPP imediat dupa ce a fost investita in functie. Dragnea l-a acuzat, luni seara, pe seful SPP Lucian Pahontu ca i0ar fi influentat pe fostii premieri PSD, Grindeanu si Tudose.
„Luni seara, imediat dupa ce a ajuns la Palatul Victoria, Viorica Dancila a renuntat la serviciile SPP (Serviciul de Protectie si Paza). Mai mult, potrivit unor surse guvernamentale, premierul le-a transmis si ministrilor sa nu ia nicio decizie in privinta SPP inainte de a se consulta cu ea.
Miscarea Vioricai Dancila ar avea scopul de a-l lasa pe generalul Pahontu, ‘personajul veninos’ denuntat de Dragnea, fara sursele sale de informatii de la Palatul Victoria. Seful SPP ar deveni astfel inutil pentru adversarii PSD de la varful statului, ceea ce ar duce in cele din urma la schimbarea acestuia din functie.
Potrivit unor surse politice, urmatorul pas ar fi inlocuirea ofiterilor SPP (Sectiunea a III-a) de la Guvern si, posibil, de la alte institutii strategice, cu ofiteri din Grupul Special de Protectie si Interventie (GSPI) ‘ACVILA’, aflati in subordinea ministrului de Interne. In 2015, in timp ce la conducerea MAI se afla Gabriel Oprea, unitatea ACVILA s-a reorganizat si a trecut in subordinea D.I.P.I.”, scrie stiripesurse.ro.
Informatii similare au fost difuzate si de Antena 3.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni seara, la Antena 3, ca mai multi colegi din PSD l-au avertizat ca seful SPP, Lucian Pahontu, a fost „implicat mai multe decat era cazul: in Guvernul Tudose. Dragnea a sustinut ca Pahontu i-ar fi transmis lui Paul Stanescu ca el o sa fie „executat”, „undeva prin martie”.
Liviu Dragnea a afirmat ca se ajunsese la o stare de tensiune intre Guvernul Mihai Tudose si PSD si chiar coalitie, care nu putea duce la nimic bun. Dragnea a spus ca, institutional, orice premier trebuie sa aiba contacte cu SRI, cu SIE si cu SPP, insa seful SPP, Lucian Pahontu, a fost implicat mai mult decat era cazul in Guvern.
„L-am vazut pe Mihai Tudose cum a evoluat dupa ce nu a mai fost prim ministru, chiar i-am multumit azi, a devenit acelasi coleg deschis si glumet. Poate tensiunea de acolo, poate influentele. N-avem de unde sa stim acum, dar asta nu inseamna ca pana la urma nu vom afla. Mai multi colegi mi-au spus ca seful SPP-ului a fost implicat mai mult decat era cazul. Domnului Paul Stanescu i s-a spus ca undeva prin martie eu o sa fiu executat si dumnealui poate sa fie seful partidului. Poate ca i s-a spus si lui Grindeanu, lui Tudose, nu stiu”, a declarat liderul PSD.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.