Parchetul European (EPPO) a declansat o investigatie privind un proiect al Curtii de Conturi a Romaniei realizat cu sprijinul Bancii Mondiale. EPPO este condus de Laura Codruta Kovesi. Curtea de Conturi este dominata de fosti membri ai PSD, in frunte cu presedintele Mihai Busuioc.
Proiectul „CCR – SAI pentru cetatean”, implementat in perioada 2019-2023, a inghitit aproape 6 milioane de euro, din care peste 5 milioane bani europeni, pentru “modernizarea, standardizarea si transparentizarea” institutiei.
“Putem confirma ca avem o ancheta (in acest stadiu, in rem)”, a transmis EPPO la cererea Context.ro,.
Pe de alta parte, reprezentantii Curtii de Conturi sustin ca institutia “nu detine informatii” cu privire la investigatia Parchetului European.
Din valoarea totala a proiectului, echivalentul a 6 milioane de euro, Curtea de Conturi a cheltuit 29 de mii de euro pe materiale promotionale si peste 52 de mii de euro pentru organizarea conferintei de inchidere a proiectului.
Un rol important in derularea acestui proiect l-a avut chiar seful Curtii de Conturi, Mihai Busuioc. In 2019, el a fost cel care a numit echipa de management a proiectului. Potrivit documentului, cei 11 angajati ai Curtii de Conturi au primit si bani in plus pentru ca faceau parte din aceasta echipa de implementare.
Fostul primar al Brasovului, Allen Coliban, acuza ca afacerista Mihaela Neagu, prezenta in primul rand…
Ministerul Finantelor (MF) a planificat, in luna noiembrie 2024, imprumuturi de la bancile comerciale in…
Schimbarile climatice au agravat, dupa cum se vede si in Valncia, Spania, in aceste zile,…
Primele date privind votul anticipat din Pennsylvania au evidentiat doua tendinte ingrijoratoare pentru sperantele lui Donald…
Autoritatile din orasul Luliang (provincia Shaanxi din nordul Chinei) vor plati 1,5 mii de yuani…
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a avertizat ca tara se confrunta cu „atacuri extreme”. Printre…