Parchetul General a deschis dosar penal dupa ce deputatul PSD Catalin Radulescu a amenintat ca e gata sa-si foloseasca mitraliera de la Revolutie
Parchetul General a deschis un dosar penal dupa ce deputatul PSD Catalin Radulescu a declarat intr-un interviu ca are o arma automata AKM si e gata oricand sa iasa in strada ca sa traga cu ea.
Dosarul a fost deschis in rem, cu privire la fapta nu la persoana, pentru tulburarea ordinii si linistii publice, informeaza Digi24.
Catalin Radulescu a spus, luni, intr-un interviu pentru „Adevarul”, ca protestatarii din Piata Victoriei ar trebui infruntati cu tunuri de apa: „De ce mai stau ca prostii acolo? N-au treaba, n-au serviciu, n-au copii?”.
Mai mult, el tinut sa spuna ca si-a pastrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revolutie si este pregatit sa o foloseasca din nou: „Nu o sa mi-o ia nimeni in viata vietilor si o tin, ca poate vreodata, daca mai vine cineva cu vreo idee din asta sa transforme statul asta pentru care am luptat noi, sunt pregatit sa ies cu arma sa trag, imediat.”
Asociatia 21 Decembrie 1989 a anuntat miercuri ca a cerut Parchetului General punerea sub acuzare a deputatului PSD Catalin Radulescu, in dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990.
Un comunicat al asociatiei spune ca: „In urma audierii mai multor martori din Pitesti, inclusiv ofiteri de politie, Radulescu a fost identificat in calitatea de organizator al deplasarilor de forte politice si paramilitare care au participat la Bucuresti la represiunea din acele zile”.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook