Partidul presedintelui sarb, Alexandar Vucici, a castigat alegerile locale pentru Belgrad, la sase luni dupa ce a fost acuzat de fraude electorale

externe

Alexandar Vucici, partid, Belgrad, alegeri, fraude electorale

Partidul la putere in Serbia a castigat alegerile la Belgrad, a anuntat presedintele Aleksandar Vucic duminica seara, la sase luni dupa un prim scrutin umbrit de fraude, manifestatii, proteste internationale si in fata unei opozitii mai divizate ca niciodata, comenteaza AFP, citata de Agerpres.

„Am avut majoritatea chiar si dupa 17 decembrie la Belgrad”, a declarat presedintele sarb in cursul serii, intr-un discurs transmis in direct. „Dar noi am considerat ca nu este suficient de legitim, pentru ca altii nu au vrut sa formeze o coalitie cu noi. Acum vom avea 62 sau 63 de locuri”, a spus Vucic. La mijlocul lui decembrie, Partidul Progresist Sarb al presedintelui (SNS, dreapta nationalista) castigase 49 din cele 110 locuri in consiliul municipal.

La scurt timp dupa discursul sau, focurile de artificii au luminat cerul capitalei.

Potrivit primelor rezultate publicate de Centrul pentru alegeri libere si democratie (CeSID) si Ipsos, SNS a iesit pe primul loc cu 53% din voturi la Belgrad. Cu 17% din voturi, Kreni Promeni (Miscare Schimbare), nou venit in opozitie, s-a clasat pe locul al doilea.

Prezenta la vot a fost mai mica decat in decembrie – cu doua ore inainte de inchiderea sectiilor de votare, la ora 18.00 (16.00 GMT), votasera 37% dintre alegatorii din capitala, fata de peste 45% in decembrie, conform singurelor cifre oficiale de participare publicate in cursul zilei.

In decembrie, „nereguli”, „cumparare de voturi” si „umplerea urnelor de vot” au cantarit asupra scrutinului, potrivit observatorilor Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), declansand doua saptamani de manifestatii si proteste internationale. Fraude pe care SNS le-a negat intotdeauna.

Incapabil sa gaseasca o majoritate, SNS a trebuit in cele din urma sa se resemneze cu noi alegeri.

„Ceea ce sa intamplat in decembrie s-a intamplat in decembrie”, a declarat Lamberto Zannier, seful misiunii de observatori ai OSCE invitata sa monitorizeze votul. „Astazi avem 120 de observatori in toata tara si vom urmari voturile toata ziua”. Observatiile lor vor fi anuntate luni dimineata in cadrul unei conferinte de presa.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: