opinii

Pas cu pas, mana in mana, vai de natia romana

Ca in fiecare an din ultimii zece, turistul Iohannis si-a intrerupt concediul de un an pentru a petrece cateva ore ca presedinte al Romaniei, cu prilejul Zilei Marinei, la Constanta. Toate bune si frumoase, presedintele a venit, a intins mana in dorul lelii tuturor celor dornici sa i-o stranga, a zambit, cu surasul lui fad, de Terminator in aplicatie, si a debitat cateva platitudini pe care nu i le-au ascultat, cred, nici pescarusii care ii decorau cu gainati pe cei prezenti.

Dar, pentru ca nu se cuvenea sa treaca ziua si sa nu faca el vreo gafa, fireste ca locatarul de la Cotroceni a comis-o din nou. N-a mai dat cu paltonul de capota – ca afara erau 30 de grade – n-a mai cascat ochii la cer cand se canta imnul, in schimb a tinut-o strans de mana pe distinsa Prima Doamna chiar in timp ce primea onorul militar, spre indignarea tuturor militarilor prezenti la ceremonie si nu numai a lor.

Pentru ca, potrivit traditiei, onorul militar este forma solemna de salut prin care o formatie isi exprima respectul fata de o personalitate militara sau civila, fata de imn, drapel etc. Carevasazica, militarii in fata carora s-a oprit nu-i prezentau onorul nici lui Klaus, nici familiei traditionale de la Sibiu, ci functiei de presedinte al Romaniei, functie care implica si responsabilitatea de a fi comandantul suprem al Fortelor Armate.

Desi poate ca era informat ce prevede protocolul si stia ca tinerile de maini, pupacelile, masa si dansul se fac oricand, dar nu cand se prezinta onorul, pe Iohannis l-a durut, in mod previzibil, la bocancii  cu care cutreiera Carpatii in weekend. Altfel spus, nu l-a interesat si, cu aroganta si dispretul fata de toti si de toate, a procedat tot cum a crezut de cuviinta.

Poate ca Iohannis a vrut sa-i demonstreze nepretuitei sale sotii ca ea este mai presus de orice altceva pe pamantul romanesc si ca e singura femeie pe care o iubeste, asa ca nu e cazul sa fie geloasa pe Marina – fie ea si militara. Dar putea sa faca demonstratia asta si altfel – bunaoara sa o invite, dupa ceremonie, pe plaja, sa faca baie de multime si sa manance in doi o gogosica infuriata, ca tot se pricepe el la gogosi.

Dar cu adevarat grav nu este faptul ca Iohannis si-a batut joc de ceremonial. Grav este halul in care domnia lui de zece ani a adus armata romana. Contracte dubioase, alte contracte anulate, uite fregata, nu e fregata, uite avionul ultimul racnet, care e de fapt o gioarsa cu aripi ruginite, uite submarinele, dar de fapt nu le vede nimeni, ca s-au scufundat inainte sa le cumparam… Asta este starea armatei romane in anul de gratie 2023, cand rusii arunca deja cu rachete la gurile Dunarii. Asta este tot ce-a putut sa faca presedintele-calator pentru natia romana, in doua mandate de vizite, excursii si sanse fara numar acordate PSD.

In timp ce polonezii, cehii, balticii se inarmeaza pana-n dinti, pregatiti sa se opuna unei invazii ruse, domnul Iohannis se tine de mana cu doamna lui, fara sa-i pese ca Romania se indreapta, pas cu pas, spre dezastru. Iar cand rusii ne vor ataca – nu cu tiribombe ca Simion si Sosoaca, ci cu bombe adevarate – va spun sincer ca nu-l vad pe Iohannis sa se transforme in Zelenski si sa devina erou. Mai curand il vad refugiindu-se in munti, dar nu ca sa organizeze rezistenta, ci cel mult un gratar cu Carmen.

Urmareste-ne si pe:
Spartakus

Share
Published by
Spartakus

Recent Posts

Influencerul Jake Paul l-a invins la puncte pe legendarul boxer Mike Tyson, castigand un premiu de 40 de milioane de dolari

Unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de box din ultimii ani s-a incheiat vineri noapte…

51 de secunde ago

„Cea mai ciudata fobie din lume”: Consilierii unui ministru suedez insista ca din preajma acestuia sa fie indepartate bananele

Fobia de banane a unui ministru suedez i-a determinat pe consilierii sai sa insiste ca…

4 minute ago

Retea de traficant destructurata in Ungaria. Victime din Romania exploatate in conditii inumane

O grupare infractionala care exploata tineri vulnerabili din Romania in Ungaria a fost destructurata de…

5 minute ago

Volodimir Zelenski: „Razboiul se va termina mai repede cu politicile echipei care va conduce acum Casa Alba.” Olaf Scholz: „Donald Trump are o pozitie mai nuantata”

Intr-un interviu pentru Suspline, conform The Guardian, presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat ca razboiul…

5 minute ago

Cel putin zece bebelusi au murit si alti 16 sunt grav raniti, dupa un incendiu produs la o maternitate din India

Cel putin zece bebelusi au murit si 16 se lupta pentru viata lor din cauza…

16 minute ago