news

Patriarhia se spala pe maini, refuza sa se implice in razboiul declansat de Teodosie impotriva statului: „Guvernul sa rezolve”

Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Vasile Banescu, a afirmat ca Secretariatul de Stat pentru Culte trebuie sa se implice in medierea situatiei si lamurirea atat a responsabilitatii Arhiepiscopiei Tomisului de a respecta masurile sanitare impuse in contextul carantinei locale, cat si a autoritatilor care le aplica.

„Este foarte bine cunoscuta pozitia publica a Patriarhiei, care pledeaza ferm pentru respectarea cu rigoare a tuturor regulilor sanitare, pentru ordine, echilibru si dialog institutionalizat cu autoritatile, pentru imprietenirea credintei cu ratiunea, pentru discernamant personal si institutional. Ceea ce pot adauga este ca, intr-o situatie cu potential conflictual ca cea aparuta la Tomis, asa cum este firesc sa o faca in orice perioada de criza care suscita discutii si momente tensionate in spatiul de intersectare a cultelor cu statul, organismul care trebuie sa se implice ca mediator in initierea si intretinerea unui dialog institutionalizat intre guvern si Cultele religioase este ‘Secretariatul de Stat pentru Culte'”, afirma Banescu intr-un comunicat de presa.

El sustine ca „acest organism guvernamental are ca datorie fixata de lege inclusiv amenajarea acestui necesar si firesc dialog in vederea identificarii unor solutii adecvate realitatii create de o criza si a obtinerii predictibilitatii legate de masurile ce se impun si trebuie aplicate in ea”, pentru ca „este o datorie a statului sa fie predictibil in relatia cu cultele si sa protejeze libertatea religioasa de orice posibila lezare a acesteia sau de suspiciunile ce pot aparea in legatura cu ea”.

„Inclusiv in acest caz concret, nu Patriarhia Romana, din care Arhiepiscopia Tomisului este parte constitutiva, ci ‘Secretariatul de Stat pentru Culte’ are obligatia onoranta de a se implica in medierea unei situatii in care trebuie deplin lamurita atat responsabilitatea Arhiepiscopiei Tomisului de a respecta masurile sanitare impuse in contextul carantinei locale, cat si a autoritatilor care aplica aceste masuri. Sunt convins ca Biserica/Arhiepiscopia Tomisului va fi prezenta si deschisa oricand la acest dialog pentru care a pledat constant chiar de la inceputul pandemiei”, considera Banescu.

Vasile Banescu subliniaza ca „statul are mandatul de a garanta libertatea religioasa, nu cultele, nu Biserica, nu Patriarhia”.

„Cultele si credinciosii sunt beneficiarii libertatii religioase garantata prin Constitutie. Greutatea responsabilitatii de a proteja pacea sociala, oferind conditii si solutii in perioade de criza, se afla in primul rand pe umerii statului, care are obligatia sa motiveze limpede restrictiile si, intr-o asemenea situatie de dureroasa criza comunitara, sa invite cultele religioase la dialog. Acestea, in orice democratie autentica, nu sunt nici anexe ale statului, nici adversare ale acestuia, ci, asa cum bine s-a vazut in contextul crunt al pandemiei, partenerele sale sociale cele mai eficace. Dialogul care trebuie purtat cu reprezentantii cultelor, ai Bisericii, este prin natura si intentia lui fireasca unul benefic pentru toate partile implicate in el. Deci pentru sanatatea democratica si sociala a intregii noastre societati”, a mai spus purtatorul de cuvant al Patriarhiei.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a transmis miercuri seara o scrisoare deschisa premierului Ludovic Orban in care sustine ca masurile impuse in contextul pandemiei de COVID-19 genereaza „abuzuri” impotriva clerului si credinciosilor, deoarece acestia sunt impiedicati sa desfasoare datinile bisericesti.

Inaltul ierarh a atras atentia ca ar putea aparea o situatie conflictuala in contextul impiedicarii credinciosilor din toata tara sa ia parte la traditionalul pelerinaj de la manastirea si pestera din satul constantean Ion Corvin, organizat la praznicul Sfantului Apostol Andrei, pe 30 noiembrie.

Premierul Ludovic Orban l-a indemnat joi pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, sa sustina respectarea regulilor, deoarece acestea sunt impuse pentru a proteja sanatatea.

„Sfatul meu sincer catre Inaltpreasfintia Sa Teodosie este sa indemne credinciosii la respectarea regulilor, pentru ca aceste reguli nu sunt facute ca sa impiedice credinciosii sa se roage sau sa participe la pelerinaje sau alte activitati, ci sunt facute ca sa apere sanatatea si eu cred ca orice om trebuie sa aiba grija de sanatatea oamenilor”, a spus Orban.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Sondaj catastrofal pentru Ciolacu, 89% dintre romani isi doresc un presedinte „educat”. Educatia, prima calitate la care se uita alegatorii romani

Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…

3 ore ago

Primul mesaj al lui Putin dupa victoria lui Trump: „As dori sa profit de aceasta ocazie pentru a-l felicita pentru alegerea sa ca presedinte”

Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…

2 ore ago

Tratament cu bere pentru pacienti cu delir de la un spital din Elvetia. Cum justifica medicii aceasta metoda atipica

Spitalul Universitar din Basel prescrie bere pentru a trata efectele delirului la pacientii de terapie…

3 ore ago

Cum l-a ignorat Iohannis pe iliberalul Orban cand a ajuns la Budapesta: „I-a intors spatele”. Recent, Orban a facut declaratii jignitoare la adresa Romaniei

Presa pro-guvernamentala de la Budapesta noteaza indignata ca presedintele roman Klaus Iohannis i-a intors spatele…

6 ore ago

Ce spune acum Kremlinul despre promisiunea lui Trump ca va „puna capat razboiului in 24 de ore”

Rusia tine minte si are in vedere declaratiile presedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump,…

3 ore ago