Patronii Colectiv au declarat la Primarie o capacitate de 80 de locuri. La controale nu s-a sesizat minciuna

news

Proprietarii clubului Colectiv din Bucuresti, unde si-au pierdut viata 29 de persoane si peste 140 au fost ranite ca urmare a producerii unui incendiu, au sustinut in autorizatia de functionare ca localul va fi folosit pentru o capacitate maxima de 80 de persoane.

Documentul a fost semnat in data de 6 noiembrie 2014 si se afla la dosarul depus la Primaria Sectorului 4 pentru obtinerea autorizatiei de functionare.

Conform reglementarilor legale in vigoare, pentru o capacitate mai mare de 100 de persoane ar fi fost necesar avizul PSI si primaria ar fi putut efectua controale, informeaza Digi24, citat de ziare.com.

In acelasi document se precizeaza ca programul de functionare al clubului este de la ora 17 la 5 dimineata.

Martorii spun ca la Club Colectiv au fost concerte la care au participat si 800 de persoane. La concerdul de vineri noaptea au fost prezenti peste 400 de oameni, dar numarul lor nu este cunoscut cu exactitate, pentru ca intrarea a fost libera.

Potrivit unui comunicat de presa emis de Primaria Sectorului 4, condusa de Cristian Popescu Piedone, „respectivul agent economic isi desfasura activitatea in baza declaratiei pe propria raspundere, conform careia, erau intrunite conditiile de functionare, specifice pentru fiecare autoritate publica”.

Un reprezentant al Primariei a declarat sambata seara, la postul Realitatea TV, ca a facut un control in urma cu zece zile la Clubul Colectiv si singura deficienta constatata a fost legata de calitatea personalului, motiv pentru care s-a aplicat o sanctiune contraventionala.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: