Patru directori de scoala din Romania care au avut rezultate exceptionale precum reducerea abandonului scolar sau a analfabetismului functional in scolile pe care le conduc au fost premiati la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2022, organizata de Asociatia pentru Valori in Educatie (AVE). La competitie s-au inscris 270 de directori de scoli, informeaza Edupedu.ro.
Cristina Hadambu, directorul Liceului Tehnologic „Puskas Tivadar” din Ditrau (Jud. Harghita), a primit premiu pentru Directorul Anului 2022 pentru ca a reusit sa aduca la scoala elevii, sa previna abandonul, si sa ii trimita la stagii de practica la companii din Portugalia, Polonia sau Spania.
Liceul Tehnologic „Puskas Tivadar” se afla in mediul rural, intr-o zona slab industrializata, iar foarte multi dintre elevi au un risc mare de abandon scolar timpuriu, ei provenind din familii dezorganizate, monoparentale sau cu parinti plecati in afara tarii la munca, lasati in grija rudelor sau a vecinilor.
In acest context, in 2018, Cristina Hadambu, impreuna cu profesori, autoritatile locale si parteneri privati, a infiintat o unitate de invatamant de tip profesional-dual.
Prin acest sistem de invatare au fost scolarizati peste 100 de elevi proveniti din familii foarte sarace, elevi care ar fi parasit timpuriu scoala daca nu ar fi avut o sursa de venit.
La inceput directoarea a reusit sa implice patru operatori economici, iar anul acesta a ajuns la 28 de operatori parteneri.
De asemenea Cristina Hadambu a implementat proiecte Erasmus, prin intermediul carora elevii au putut face stagii de practica la companii din Portugalia, Polonia sau Spania.
Cadrele didactice au urmat de asemenea cursuri de perfectionare, s-au creat programe pentru protectia mediului in care elevii de la specializarea „Padurar” au plantat in perioada 2018 – 2022 peste 15.000 de puieti de brad.
Printr-un proiect sustinut de Asociatia de Dezvoltare a judetului Harghita, in 2022 cadrele didactice au amenajat un laborator de gastronomie modern, in valoare de 30.000 de euro, necesar studiului specializarilor cofetar-patiser, bucatar, ospatar.
„In anul scolar 2021 – 2022, liceul si-a schimbat locatia intr-o cladire noua, moderna, cu sali dotate corespunzator, si au fost autorizate 6 noi profile liceale si postliceale prin care s-au oferit sanse la educatie elevilor cu posibilitati financiare reduse”, se precizeaza in comunicat.
Premiul Directorul Anului pentru Antreprenoriat a fost castigat la aceasta editie de Simona Elena Voinescu, director la Scoala Gimnaziala Popricani, judetul Iasi, care, prin intermediul unui proiect finantat din fonduri europene, a digitalizat toate cele 16 spatii de invatamant cu table interactive, laptopuri, videoproiectoare, dotand un laborator de TIC cu 24 de desktopuri.
Cele 31 de cadre didactice au primit laptopuri performante in custodie cu ajutorul carora, profesorii de matematica, de exemplu, au creat un site cu teste pentru Evaluare Nationala, ale caror rezultate erau accesibile elevilor in timp real. Aceasta resursa educationala a fost pusa la dispozitia profesorilor din toata tara.
Rezultatele la Evaluarea Nationala a crescut cu 93,3% in anul scolar 2021-2022, iar la disciplina matematica, pentru prima data in ultimii 8 ani, procentul de promovabilitate a fost de 100%.
Premiul Directorul Anului pentru Inovare a fost acordat lui Viforel Dorobantu, director al Scolii Gimnaziale Nr. 1 Curcani (Jud. Calarasi), scoala pilot din 2021.
Directorul a schimbat curricula astfel incat studierea fizicii a inceput din clasa a V-a si a chimiei din clasa a VI-a, a scazut numarul de ore de matematica de la 4 la 3 si s-a renuntat la lucrarile scrise la limba romana si matematica (lucru preluat si de Ministerul Educatiei, incepand cu anul scolar 2022-2023).
In urma luarii acestor decizii, a scazut rata de absenteism de la 40% la 10% si procentul de elevi corigenti la matematica, limba romana, fizica, chimie, limbi straine de la 30% la 15%.
Georgiana Livia Antoci, directoarea Scolii Gimnaziale „Elena Cuza” din Iasi a primit premiul pentru Directorului Anului pentru Egalitate de Sanse.
In acest an scolar a initiat sub deviza „Fiecare copil merita sa stie mai mult!” proiecte prin care „cadrele didactice au putut sa sprijine mai mult integrarea rapida si usoara a tuturor copiilor, in ritmul cu care erau obisnuiti inainte de pandemie. Fiind o scoala integratoare si multiculturala formata din peste 650 de elevi, provocarile au fost numeroase si diverse, mai ales ca populatia scolara e formata si din elevi din medii dezavantajate, fie ca e vorba de o situatie economica precara, fie ca prezinta cerinte educationale speciale sau sunt de etnie rroma”, precizeaza comunicatul organizatorilor.
Intrat in mod neasteptat in Parlament, in urma cu patru ani, cand institutele de sondare…
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu (PNL), este convins ca George Simion este "agent al Rusiei"…
Criza politica din Germania, unul dintre statele-cheie ale UE, a lasat Europa intr-o stare de…
Premierul PSD Marcel Ciolacu a facut vineri o noua serie de declaratii aiuritoare in legatura…
Unul dintre aeroporturile Ucrainei, cel din Lvov sau Borispil, de langa Kiev, isi va relua…
China a anuntat un program de salvare a datoriilor in valoare de 1,4 trilioane de…