Patrusev, eminenta cenusie a lui Putin: „Conducerea Republicii Moldova a luat-o pe calea romanizarii, abandonand suveranitatea si identitatea nationala”
La o intalnire cu lideri din Comunitatea Statelor Independente, secretarul Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Nikolai Patrusev, reprezentantul tarii care vrea sa redeseneze harta Europei, cu arma in mana, a avut un nou discurs delirant in care a acuzat Occidentul si NATO ca provoaca crize in statele care nu adopta aceeasi linie politica. El s-a referit si la Moldova si Romania.
„Occidentul condus de SUA cauta in mod intentionat sa destabilizeze situatia in tari care nu-i urmeaza linia, provocand si sustinand crize in aceste tari”, a declarat miercuri secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrusev, fost director al FSB, la o intalnire cu omologii din CSI, relateaza TASS.
„Statele Unite si aliatii lor distrug cu perseverenta sistemul de drept international format dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, impunand asa-numita ordine bazata pe reguli – reguli pe care le stabilesc exclusiv in propriul lor interes”, a subliniat el.
Statele occidentale folosesc o gama larga de instrumente de coercitie, inclusiv santajul, manipularea opiniei publice, amenintarile cu utilizarea fortei si incercarile de schimbare anticonstitutionala a puterii, a mai spus el.
„Se pune un accent deosebit pe destabilizarea intentionata a situatiei in statele care au o alta linie, creand si sustinand ulterior situatii de criza in diferite regiuni ale lumii. In acest proces, NATO s-a transformat in cele din urma intr-un instrument al agresiunii colective a Occidentului”, a declarat Patrusev.
Washingtonul, Londra si Bruxelles-ul demonstreaza ca folosesc standarde duble in evaluarea evolutiilor in curs si a conformitatii anumitor procese cu dreptul international, pentru a-si justifica propriile actiuni, a mai spus oficialul rus de top in domeniul securitatii.
„Putem cita o multime de exemple. In timp ce incurajeaza crimele regimului de la Kiev si inchid ochii la incalcarile flagrante ale legilor si drepturilor omului in Moldova, ei condamna Rusia si Belarus si cer anchete in legatura cu evenimentele din Kazahstan si Uzbekistan si impun in mod arbitrar masuri restrictive unilaterale”, a declarat Patrusev.
Confruntarea de valori si ideologii a trecut la o faza acuta, a subliniat el.
„Incercarile neincetate ale Occidentului colectiv de a distruge diversitatea civilizationala, de a introduce pe scara larga orientarile ideologice neoliberale si individualismul agresiv sub masca valorilor democratice universale provoaca o respingere tot mai mare, in special in tarile cu principii publice, spirituale si morale puternice in mod traditional”, a subliniat Patrusev.
Patrusev s-a referit si la Moldova si Romania.
„Conducerea Republicii Moldova, sub presiunea Occidentului si contrar vointei poporului sau, a luat calea aderarii la UE, a romanizarii, abandonand suveranitatea si identitatea nationala. De fapt, Moldova risca sa devina inca o victima a politicii coloniale occidentale, care se desfasoara in mod vadit, cu nerusinare si cinism, ignorand normele dreptului international si legile tarii, inclusiv Constitutia”, a mai spus oficialul rus.